Expert: Moldova nu va avea o relaţie constructivă cu Rusia atât timp cât instituţiile sunt politizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Republica Moldova nu va reuşi să aibă o relaţie constructivă cu Federaţia Rusă atât timp cât nu va avea instituţii controlate de popor, care nu sunt supuse intereselor de partid şi cât timp nu va exista transparenţă din partea actorilor politici, iar societatea civilă şi mass-media nu îşi vor face treaba în ceea ce priveşte contracararea dezinformărilor şi educarea în societate a gândirii critice, transmite IPN.

Opinia a fost exprimată de Dionis Cenuşa, politolog, cercetător la Universitatea Justus-Liebig din Giessen, Germania, la dezbaterea publică „Resetarea relaţiilor moldo-ruse după alegerile prezidenţiale: probleme, soluţii, priorităţi”, organizate de Agenţia de presă IPN.

Potrivit politologului, preşedintele nou ales al Republicii Moldova este pus în faţa unor dileme importante, legate de relaţiile cu Federaţia Rusă. Aceste relaţii sunt complexe şi complicate în mod special, deoarece politicienii de-a lungul deceniilor au exploatat relaţiile cu Federaţia Rusă în scopuri personale sau de partid, respectiv, Maia Sandu va trebui să rezolve mai multe probleme simultan: „Pentru asta trebuie să capete competenţe în timp record şi să fie responsabilă de ceea ce declară pe seama relaţiilor cu Federaţia Rusă. Ceea ce declară un preşedinte poate avea un ecou în societate, iar depolitizarea retoricii preşedintelui va fi un beneficiu pentru preşedinte”. Dionis Cenuşa mai spune că dezinformarea trebuie considerată problemă de securitate naţională, deoarece prin dezinformare pot fi induşi în eroare nu doar cetăţenii Moldovei, dar şi partenerii externi, inclusiv Federaţia Rusă.

În altă ordine de idei, Dionis Cenuşa a remarcat că Igor Dodon, odată instalat în funcţia de preşedinte, practic, „a transformat preşedinţia în propria corporaţie. El vorbea din numele Preşedinţiei, dar totodată reprezenta şi interesele Republicii Moldova. Astfel, ca toate legăturile pe care Federaţia Rusă le-a dezvoltat pe parcursul ultimilor patru ani, a fost prin intermediul dânsului, şi respectiv, plecarea sa creează o problemă de dependenţă”, a spus Dionis Cenuşa. În opinia politologului, dacă noul preşedinte doreşte să aibă o relaţie calitativ nouă cu Federaţia Rusă, trebuie să preia relaţiile şi pentru asta e nevoie de timp. „Un alt aspect important ţine de politizarea instituţiilor în Republica Moldova şi divizarea instituţiilor între diferite interese politice, care s-a întâmplat în special după plecarea comuniştilor. În condiţiile respective, instituţiile au fost cumva dezorientate din punct de vedere instituţional şi totodată au fost subordonate unor interese politice foarte clare. Societatea poate influenţa această situaţie, deoarece, în funcţie de preferinţele societăţii acţionează partidele politice”, menţionează politologul.  

Dacă Moldova vrea o politică externă coerentă, care serveşte intereselor naţionale, atunci se poate de vorbit doar despre o politică externă pragmatică, trebuie să fie una şi consecventă şi constructivă faţă de toţi partenerii externi, crede Dionis Cenuşa. „Acest pragmatism reiese şi din importanţa relaţiilor pe care Republica Moldova le are cu o anumită ţară. Dacă Federaţia Rusă este importantă din varii motive (energetic, umanitar) atunci exact acele aspecte trebuie abordate şi acolo trebuie atinse rezultate bune. Tot aşa cum, dacă Moldova este în relaţii strânse şi se integrează în Uniunea Europeană sau se asociază politic la această organizaţie internaţională, înseamnă că exact în acea direcţie trebuie canalizată energia politică şi instituţională a ţării. Politicienii au venit cu diverse concepte de politică externă: multivectorială, echilibrat etc. care sunt concepte politice şi sunt rezultatul unor calcule electorale. S-a mers mai mult pe logica votantului şi a sondajelor, mai mult decât pe interesele naţionale ale statului şi acum instituţiile statului trebuie să lucreze mult pentru a atinge rezultate în raport cu o ţară sau alta”, a spus el.

Potrivit lui, sunt importante şi percepţiile Rusiei faţă de politicul din Republica Moldova. În context, Dionis Cenuşa crede că atunci când s-a început dezinformarea pe marginea declaraţiilor Maiei Sandu privind relaţiile moldo-ruse în domenii sensibile, „a fost evident că, pe de o parte, a funcţionat dezinformarea lui Igor Dodon şi a celor din PSRM, dar a fost şi predilecţia Rusiei de a accepta acea dezinformare. Anterior, pentru că Moldova a decis într-un mod suveran pe marginea integrării sale europene, Federaţia Rusă a avut o reacţie nesănătoasă, deoarece a pornit embargourile împotriva producţiei moldoveneşti”.

Dezbaterea publică „Resetarea relaţiilor moldo-ruse după alegerile prezidenţiale: probleme, soluţii, priorităţi”, este ediţia a 161-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundaţia germană Hanns Seidel.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite