Eduard Grama va petrece următoarele 30 de zile în arest la domicilui VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Buiucani a admis vineri, 17 martie, demersul procurorilor de a elibera mandat de arestare pe un termen de 30 de zile, pe numele ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Eduard Grama. Acesta este învinuit de corupere pasivă.

Avocatul lui Grama consideră decizia judecătorilor ca fiind neîntemaiată: „Nu s-au prezentat probe în vederea demonstrării rezonabile că s-a comis infracţiunea şi nu s-au prezentat probe care să justifice arestul preventiv la domiciliu. Considerăm că eliberarea lui sub control judecătoresc ar fi fost suficientă.

De partea cealaltă procurorii susţin că avocaţii nu cunosc despre toate probele prezente în dosar.

„Au fost prezentate instanţei doar probele considerate necesare pentru motivarea aplicării măsurii preventive solicitate. Tot probatoriul urmează încă să fie acumulat”, a declarat procurorul pe caz.

Tot astăzi, Guvernul a anunţat că a primit o cerere de demisie din partea lui Eduard Grama.

Ofiţerii CNA au desfăşurat în dimineaţa de miercuri, 15 martie, percheziţii la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare. Percheziţiile au avut loc în dosarul privind tentativa de înstrăinare a 30 de hectare de teren din comuna Stăuceni.

În urma percheziţiilor, care au avut loc inclusiv în biroul de serviciu al ministrului Agriculturii, Eduard Grama, acesta a fost reţinut şi escortat la sediul CNA pentru audieri.

În timpul audierilor ministrul a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a acuzat probleme de sănătate. Medicii au decis ca, având în vedere intervenţia chirurgicala pe cord, pe care a suferit-o anterior, sunt necesare investigaţii suplimentare.

Un consiliu, format din mai multi medici, a decis ca el sa rămână sub supraveghere medicala într-o instituţie specializata. Medicii urmează sa transmită procurorilor toate actele medicale care stau la baza acestei solicitari.

Şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că Grama a fost reţinut pentru 72 de ore. Ulterior, în funcţie de rezultatele procesului urmării penale procurorii vor decide dacă vor cere eliberarea mandatului de arestare pe numele ministrului sau nu. 

Morari nu a oferit detalii despre perioada în care ministrul ar fi luat mită sau despre ce sumă este vorba.

„Urma să întreprindă acţiuni pentru a ajuta persoanele care doreau să intre în posesia terenului. Alte circumstanţe ţinând cont că la moment desfăşurăm acţiuni de urmărire penală nu vă pot difuza. Mai mult ca atât, ţineţi cont de principiul prezumţiei nevinovăţiei”, a subliniat Viorel Morari.

Amintim că în noiembrie 2016, în acelaşi dosar alte 12 persoane, printre care funcţionari, antreprenori, jurişti şi avocaţi, au fost reţinuţi. Aceştia au fost învinuiţi că ar fi creat o schemă prin care au comis tentativa de înstrăinare a a terenului din comuna Stăuceni. 

Potrivit datelor urmăririi penale, învinuiţii ar fi luat în arendă, pe un termen de 30 de ani, terenul, iar ulterior, schimbându-i destinaţia din extravilan în intravilan, au încercat să parceleze lotul şi să-l comercializeze unor terţe persoane. Pentru a obţine decizii favorabile în scopul realizării intenţiilor lor, aceştia ar fi mituit diferiţi funcţionari cu diverse sume de banii.

    

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite