Deci, după ce „proeuropenii“ şi-au făcut numărul, instalându-l la Ministerul Apărării pe tânărul Eugen Sturza, „marele păpuşar“ (care nu e Plahotniuc, deşi aşa pare) a decis că, pentru echilibrarea balanţei, a sosit rândul „proruşilor“. Motiv pentru care la rampă a ieşit, conform distribuţiei, Dodon. Acesta - vorbeam de amănuntul de prost-gust care la Chişinău are succes - a pozat în... salvatorul economiei republicii, datorită relaţiilor sale politice la Moscova. 
 
Mai precis, cel pe care Putin l-a ţinut câteva ore în anticameră ca pe slugi pretinde că... l-ar fi convins pe Vladimir Vladimirovici să nu impună sancţiuni economice la adresa Republicii Moldova. Iar, ca urmare a politicilor sale prezidenţiale, exporturile către Rusia ar fi crescut de... zeci de ori (!), ceea ce va duce la însănătoşirea muribundei economii dintre Prut şi Nistru.
 
Se cade, prin urmare, să ieşim din fabulaţie şi, îndepărtând circul, să repunem realitatea în drepturi.
Mai întâi, Dodon pare să nu ştie că sancţiunile economice nu se impun arbitrar. Sigur că, fiind format în mediul sovietic,  e obişnuit cu fărădelegea. Dar chiar şi fragila Republică Moldova este un stat recunoscut internaţional şi protejat de o chestie care se numeşte drept internaţional. Nici măcar marea Rusie nu poate impune sancţiuni comerciale la adresa unui stat independent, pe motiv că acesta a participat la manevre NATO sau a numit un ministru neagreat la Moscova. Curtea Internaţională de Justiţie sancţionează astfel de comportamente şi, chiar dacă Rusia a anunţat că nu se va supune unor decizii pe care le consideră injuste, până acum s-a ferit să se comporte arbitrar. Nici măcar împotriva Ucrainei nu a recurs la sancţiuni economice, deşi avea interesul să o facă. De ce ar fi recurs, aşadar, la sancţiuni împotriva Republicii Moldova, cu care nu are nici o problemă reală? 
 
Declararea lui Rogozin persona non grata, pe lângă faptul că a fost luată în calcul la Moscova dinainte ca acesta să lanseze provocările pentru care a fost sancţionat, nu a fost urmată de măsuri simetrice împotriva omologului de la Chişinău. De ce ar fi sărit Kremlinul la măsura mult mai brutală a sancţiunilor economice?
 
Moscova a recurs, într-adevăr, la nişte sancţiuni mascate împotriva Chişinăului, în perioada care a urmat "revoluţiei" din 2009, când s-a pus capăt regimului Voronin. Sub pretexte sanitare, importul în Rusia al anumitor categorii de mărfuri (vin, fructe, produse din carne) a fost oprit. Dar au fost măsuri limitate în timp, care nu şi-au atins scopul: dimpotrivă, au îndreptat economia Republicii Moldova către România şi Uniunea Europeană, motiv pentru care s-a reununţat la ele, în ultimul timp.
 
În al doilea rând, din faptul că Moscova îl aceptă ca interlocutor pe Dodon nu rezultă că Putin gândeşte la fel. Politica economică a Rusiei nu e guvernată de plagiatori. Acolo se ştie că exporturile Republicii Moldova merg în proporţie de 65% către Uniunea Europeană (cea mai mare parte din ele, către România, depăşind chiar, la acest capitol, regiuni din ţara noastră!). Şi că relaţiile economice cu lumea liberă se bazează pe bani, nu pe considerente ideologice, deci nu e posibilă răsturnarea acestei stări de lucruri prin decizii politice. 
 
Nici nu există, de altfel, vreo motivaţie pentru un asemenea demers. Cu mai puţin de 10% din exporturile Republicii Moldova mergând către Federaţia Rusă, un război comercial ar fi complet nejustificat şi nu ar face decât să adâncească dependenţa economică a teritoriului dintre Prut şi Nistru de România. Ceea ce, din punctul de vedere al Moscovei, ar fi contraproductiv.
 
La fel de ridicolă, din punctul de vedere al realităţilor de mai sus, este şi pretenţia că exporturile către Rusia ar fi crescut de câteva zeci de ori.
 
În condiţiile în care PIB-ul a crescut nesemnificativ, nu există resurse de creştere a acestor exporturi. Probabil că, în urma relaxării anumitor prevederi ale sancţiunilor impuse de Moscova ţărilor din UE şi asociate, exporturile basarabene către Rusia să fi crescut puţin. Însă această relaxare nesemnificativă este cauzată de nevoile interne ale Rusiei, nu de filantropie. Şi cu atât mai puţin de politica pro-rusă a lui Dodon, care nu are atribuţii economice. Ideea că în Republica Moldova există cantităţi de produse care nu pot fi exportate în Federaţia Rusă din cauza orientării... orientării pro-europene de la Chişinău e de-o stupizenie tipic bolşevică. Dacă ar fi existat aceste mărfuri, ar fi fost imediat vândute altundeva: cel mai probabil, în România.
 
Partea cea mai amuzantă a acestui circ ieftin, al „disputei“ între proeuropeni şi proruşi, este că protagoniştii cred sincer că sunt luaţi în serios, în special la Moscova. La Bucureşti au reuşit să-i păcălească, e drept, pe mulţi - victima cea mai ilustră fiind nefericitul de Băsescu -, însă la Kremlin nu-i crede nimeni. Cei de-acolo îi cunosc de mult timp, îşi fac treaba cu ei, după care îi aruncă la coş.