Dionis Cenuşă: Diaspora moldovenească este văzută ca „agent politic” şi „talent integru”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dionis Senusa FOTO expert-grup

Grupul denumit “diasporă”, de către guvernanţii moldoveni, reprezintă o colectivitate valoroasă, care s-a adaptat la condiţii austere şi a acumulat deprinderi profesionale şi cognitive, fără vreun ajutor al statului de origine, scrie politologul Dionis Cenuşa, într-un articol de analiză pentru Agenţia de presă IPN.

Cu toate acestea, în opinia politologului, acest grup a fost tratat în perioada 2009-2016 ca o sursă de voturi şi factor determinant în formarea coaliţiilor de guvernare.

Calitatea de “agent politic”, conferită membrilor diasporei, a fost vizibilă, de asemenea, în procesele politico-electorale din 2017-2019, când opoziţia extra-parlamentară a explorat relaţiile cu diaspora pentru a construi legitimate externă, aminteşte Dionis Cenuşa.

El consideră că menţinerea acestei tendinţe este inevitabilă odată cu liberalizarea completă a dreptului la vot.

Căutarea “talentului” în rândul moldovenilor plecaţi nu este o noutate, cu o mică excepţie, evidenţiază politologul.

În perioada 2012-2018, politicile de atragere a “creierelor moldoveneşti” din străinătate ţinteau, limitativ, absolvenţii instituţiilor educaţionale occidentale, opinează Dionis Cenuşa.

El observă că abordarea faţă de diasporă trece printr-o revizuire subtilă, deşi esenţială. Mai exact, la reformarea instituţiilor statului, premierul Sandu şi-a manifestat interesul de a atrage “profesionişti integri în funcţii-cheie” din rândul reprezentanţilor diasporei, punctează politologul.

Blocul ACUM a făcut primul pas în această direcţie, atunci când a inclus reprezentaţii diasporei în componenţa Guvernului – Ministerul Economiei şi Infrastructurii, Vadim Brânzan (SUA), Ministrul Finanţelor, Natalia Gavriliţă (Marea Britanie) şi Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Nicu Popescu (Franţa), reaminteşte politologul.

Amploarea acestei iniţiative deocamdată are dimensiuni reduse, deşi guvernarea simte un deficit acut nu atât de personal pregătit, cât de persoane integre. Totuşi, atragerea diasporei cu simpatii politice faţă de blocul ACUM poate deveni o piedică ascunsă pentru depolitizarea adevărată a instituţiilor, avertizează Dionis Cenuşa.

De asemenea, politologul subliniază că revenirea diasporei în ţară are o importanţă majoră pentru refacerea capitalului uman. Totuşi, el scrie că, atâta timp cât economia este subdezvoltată, migraţia economică trebuie privită ca o sursă de venituri indispensabilă pentru o bună parte din populaţie. Educaţia şi sănătatea sunt printre serviciile vitale, dar nu unicele, care determină plecarea cetăţenilor, constată politologul.

Cu toate acestea, dezvăluie Dionis Cenuşa, există anumite servicii, precum cele medicale, care datorită raportului calitate-preţ, atrag membrii diasporei, nesatisfăcuţi de constrângerile birocratice şi alte bariere existente în străinătate.

Practica pozitivă a serviciilor medicale poate fi răspândită către alte sectoare pentru a determina re-conectarea diasporei cu baştina, pregătind terenul pentru o eventuală returnare, sugerează politologul.

În fine, atât revenirea diasporei, cât şi decelerarea migraţiei, vor semnala cristalizarea unui model de ţară atractiv, care depinde, în egală măsură, de democratizarea politicului, modernizarea economiei şi eliminarea corupţiei din toate sferele afacerilor publice, concluzionează Dionis Cenuşa.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite