DEZBATERE ELECTORALĂ (10) Reţelele de apă ale Chişinăului trebuie renovate. Dar când?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pierderile de apă din conductele oraşului sunt destul de frecvente FOTO Adevărul
Pierderile de apă din conductele oraşului sunt destul de frecvente FOTO Adevărul

Pierderile de apă din reţeaua municipală nemulţumeşte chişinăuienii, mai ales atunci când acestea se regăsesc în facturi. Adevărul Moldova i-a întrebat pe candidaţii la Primăria Chişinăului ce se poate face pentru reducerea pierderilor de apă.

Monica Babuc (PD): Este necesar să se facă investiţii

Să folosim fondurile de investiţii. Pentru a micşora pierderile de apă este necesar să dăm voie să se facă investiţii la sistemul de apă şi canalizare, din fondurile europene, cum ar fi cele oferit de BERD, IFC, BM. 

În paralel, o altă măsură care ar permite reducerea pierderilor de apă este contorizarea tuturor consumatorilor de apă. În acest sens, este necesară semnarea contractelor individuale între furnizorul de apă şi consumatorul final, care să permită o evidenţă mai atentă a consumului de apă.

În fine, o soluţie la această problemă este elaborarea şi implementarea cadrului legal cu privire la serviciile de apă şi canalizare. În acest sens, este nevoie ca ANRE să aprobe metodologiile necesare pentru a reglementa acest serviciu.

Oazu Nantoi (PPEM): Este foarte important să nu existe monopol

Infrastructura oraşului trebuie renovată. Se cer investiţii serioase în reducerea drastică a pierderilor de apă potabilă în această reţea. Eu locuiesc la bloc şi văd aceste practici, când în acelaşi loc, regulat, cu o periodicitate de 2-3 luni, se sparge ţeava, vine tractorul - sapă, iarăşi ceva cârpesc, astupă groapa etc. Trece timpul. Se cere schimbarea abordării acestei probleme. Este foarte important ca să nu existe niciun fel de monopol în ceea ce priveşte contoarele. În spatele monopolului se ascunde corupţia, iar monopolistul nu este interesat în niciun fel de reduceri de pierderi. Dar cu Apă-Canal e o problemă aparte, cu care trebuie de lucrat insistent pentru ca aceste pierderi să fie reduse.

Dorin Chirtoacă (PL): Am piedut 10 ani din cauza Apă-Canal

Pierderile de apă au fost coborâte de la 50% prin anii 2000, la circa 30% în prezent. Mă refer la pierderile de apă de la raportul volumului pompat din Nistru şi volumul ajuns la consumatori în apartamente, inclusiv cel declarat. Pierderile pot fi micşorate doar prin modernizarea reţelelor şi excluderea rupturilor. În acest sens, noi avem un program de 60 de milioane de euro din partea BERD, BEI şi Comisia Europeană pentru modernizarea regiei Apă-Canal. El este în implimentare, iar în a doua jumătate a anului se va intra propriu-zis în lucrările de reabilitare a reţelelor. Este vorba de reabilitarea staţiei de pompare de la Vadul lui Vodă, reţeaua magistrală până la Chişinău, staţiile de tratare a apei din sectorul Râşcani, 200 de km de apeduct şi canalizare din oraş, modernizarea integrală a staţiilor de epurare, ceea ce va duce la excluderea totală a mirosului; prelucrarea nămolului în ambele etape - aerob şi anaerob, producerea biogazului şi respectarea standardelor europene în ceea ce priveşte managementul apei. În acelaşi timp, apa a devenit mai de calitate. Ea nu se dezinfectează cu clor, ci cu hipoclorit de sodiu. 70% din ţevile din oraş trebuie schimbate. Ele sunt mult prea învechite. În ultimii 10 ani, întreprinderea Apă-Canal a fost dus pe brânci. Când am venit la Primărie, în anul 2007, relaţiile cu BERD, BEI erau îngheţate din cauza că Apă-Canal nu plătea un credit luat în anul 2000 pentru modernizarea străzii Bucureşti şi a reţelelor de acolo. Şi pentru că Primăria nu fusese serioasă, au fost îngheţate relaţiile, nu au mai putut lua alte finanţări. Noi am deblocat situaţia cu acel credit, l-am întors, am pornit reforma la Apă-Canal şi astăzi avem dezvoltare. Însă 10 ani au fost pierduţi.

Serafim Urechean (PLDM): Pierderile trebuie achitate de furnizor

Pierderile sunt prezente în toată lumea. Chiar şi în Regio Emilia (Italia), oraş soră cu Chişinăul. Acolo pierderile ajung la 40 %. Dogmele care le povestesc cei de la Apă-Canal nu sunt corecte, fiindcă lungimea ţevilor depăşeşte 40 km. Pierderi sunt, dar noi trebuie să le minimalizăm. Acestea trebuie să fie achitate din contul veniturilor întreprinderilor care livrează apa potabilă, iar cetăţeanul trebuie să plătească strict ceea ce-i arată contorul.

Vasili Chirtoca (PCRM): Banii trebuie căutaţi la partenerii externi

Trebuie analizat tot sistemul de alimentare cu apă, de la prima pompă care stă pe Nistru, până la ultima. Noi avem o staţie la o piscicolă pe malul Nistrului, de 300 de hectare. Noi acum trebuie să schimbăm pompele. Acum stă o pompă cu 250 de kilowaţi din timpul Uniunii Sovietice, deci foarte veche. Putem pune o pompă de 100 de kilowaţi şi ea are aceeaşi capacitate. Trebuie văzut în ce stare sunt ţevile şi apoi trebuie să numărăm şi să socotim cheltuielile. Sunt foarte mari pierderi de apă şi într-un timp scurt trebuie rezolvată această problemă. Oamenii nu trebuie să plătească pentru aceste pierderi. Aici sunt categoric împotrivă. Acolo unde intră ţeava cu apă în casă punem un contor şi toată diferenţa dintre ce înregistrează contorul şi ceea ce se acumulează la toţi locuitorii este pierderea. Nu este corect ca oamenii să platească pierderile de apă. Primăria trebuie să se ocupe de tot şi trebuie să căutăm şi banii pentru acest obiectiv. 

Tot businessul meu s-a format pe baza creditelor. Cândva, acum vreo 20 de ani, am câştigat vreun milion şi ceva de dolari şi asta a fost baza de la care am pornit. Mai departe - credite şi numai credite. Noi nu avem cum să luăm credite pe 10 ani cu dobânda de 5-6%. Acest lucru este foarte scump pentru oraş. Banii trebuie căutaţi la partenerii externi. Obligaţiunile sunt foarte importante pentru Chişinău. Bani se găsesc, inclusiv la Banca Mondială, dar mai greu este cu proiectele.

Oleg Brega (PDA): Poate trebuie schimbaţi angajaţii la Apă-Canal

Trebuie făcută o reformă. Trebuie schimbată administraţia, poate trebuie schimbaţi angajaţii la Apă-Canal. Poate că oamenii ăia sunt incompetenţi dacă nu ştiu să investească. În mod sigur sunt necesare investiţii şi probabil ar trebui să cerem granturi sau credite ca să investim în reţele noi, în conducte noi. Conductele de aia dau drumul la apă, pentru că-s vechi, îs sovietice. Sunt din fontă sau din ce-o fi ele şi-s ruginite.

Zinaida Grecianîi (PSRM): Vom face ordine în sistemul de calcul al tarifelor la serviciile comunale

În lista nemulţumirilor locuitorilor capitalei se înscriu plăţile exagerate pentru apă, în facturi se regăsesc mai mult pierderi decât consumul înregistrat în apartamente. Populaţia nu află decât la primirea facturii care sunt sumele ce trebuie să le plătească şi care este tariful pentru un serviciu sau altul. Administraţia municipală tace mâlc despre cum vor evolua tarifele în următorul an. Dar nici factura nu este una care să ne lămurească pentru ce şi cât trebuie să plătim, ca în cazul apei calde, care se măsoară de contorul individual în metri cubi, dar se facturează pentru consumatori în gigacalorii, o invenţie birocratică condamnabilă, care a dat peste cap orice raportare la tarifele existente aprobate de Consiliul Municipal Chişinău.  Tariful aplicat de Apă-Canal include cheltuieli nejustificate, consumatorii sunt înşelaţi, pe seama lor fiind puse toate deficienţele de ordin managerial şi tehnic ale Apă-Canal Chişinău. În tarif au fost incluse cheltuieli care nu pot fi justificate nici economic, nici social. Majorarea tarifului s-a făcut contrar situaţiei economico-financiare a populaţiei din municipiul Chişinău şi cu încălcarea legislaţiei în vigoare. 

În primul rând, vom face ordine în sistemul de calcul al tarifelor la serviciile comunale, inclusiv apă. Totodată, în cooperare cu parteneri externi vom continua o parte din proiectele începute  privind modernizarea sistemului de aprovizionare cu apă, canalizare şi tratare a apei din oraşul Chişinău. Prioritatăţile vizează modernizarea staţiei de pompare de la râul Nistru, modernizarea staţiei de tratare a apei, reabilitarea fântânilor arteziene, a reţelelor de apeduct şi canalizare, înlocuirea branşamentelor uzate de la blocurile locative construite cu 40-50 de ani în urmă şi modernizarea  staţiei de epurare a apelor uzate care are un grad de uzură de peste 70% etc. 

Ilian Caşu (PN): Se impune o revoluţie în managemantul Apă-Canal

Este o crimă a statului contra propriilor cetăţeni şi se încearcă plasarea pierderilor companiilor respective. Este o lege controversată care impune consumatorii să plătească pierderile de apă a monopolistului Apă-Canal. De fapt, se impune o revoluţie în managemantul acestei companii, deşi se plânge că nu sunt fonduri. Dar ce e Apă-Canal, cum funcţionează? E o apă din Nistru, o distilează cu „hlorcă” şi o vând chişinăuienilor, dar aproape la tariful de zece lei pentru un metru cub. Mi se pare un preţ mare şi am şi rezerve la calitatea apei. Se impune o revoluţie în managementul acestei companii municipale. Deşi se plâng că au multe pierderi putem face o excursie în biroul lui Becciev şi adjuncţilor săi, acolo o să vedeţi lux ca la CEO Google, probabil.  Evident că vorbim de risipă de bani, de corupţie şi încercarea de a acoperi pierderile din contul cetăţenilor. Aici se impun măsuri foarte drastice, schimbări radicale în management şi control foarte strict din partea Primăriei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite