Cum şi-a motivat Curtea Constituţională decizia privind anularea acordului de împrumut între R.Moldova şi Rusia

Guvernul nu a desemnat şi nu a împuternicit vreo delegaţie oficială pentru negocierea acordului cu Federaţia Rusă pentru acordarea împrumutului de stat de 200 de milioane de euro.  Negocierea a fost iniţiată în lipsa avizului Comisiei parlamentare politică externă şi integrare europeană şi a avizului Ministerului Justiţiei privind compatibilitatea proiectului acordului cu prevederile Constituţiei şi cu legislaţia naţională.

Totodată, semnarea acordului a fost aprobată în lipsa avizului Comisiei politică externă, iar Parlamentul a ratificat acordul în lipsa unei hotărâri a Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea acestuia, deşi la Curte exista o sesizare în acest sens. Curtea a publicat hotărârea integrală, prin care acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse a fost declarat neconstituţional, transmite IPN.

În hotărârea sa, Curtea menţionează că pe 23 aprilie, în ziua în care Parlamentul a adoptat legea pentru ratificarea acordului contestat, Comisia politică externă şi integrare europeană a Parlamentului a prezentat un coraport asupra proiectului de lege prin care a susţinut ratificarea acestui Acord. „Coraportul Comisiei parlamentare din 23 aprilie 2020 ar compensa deficienţele de procedură admise la negocierea şi semnarea acordului contestat. Însă Curtea constată că în coraportul menţionat nu există referinţe sau explicaţii referitoare la pretinsele vicii de procedură invocate”, se precizează în hotărâre.

Curtea reiterează că Parlamentul, ca organ reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului, este abilitat cu funcţia de control şi informare a poporului despre modul de realizare a prerogativelor puterii poporului. Pentru a menţine echilibrul puterilor în stat şi pentru a respecta principiul preeminenţei dreptului, Curtea consideră că legislativul trebuia să-şi exercite controlul efectiv asupra negocierii şi semnării acordului contestat, prevăzut în Constituţie. Aşa cum această condiţie nu a fost respectată, Curtea reţine că acordul contestat a fost încheiat cu încălcarea prevederilor articolelor 1 alin. (3) şi 66 lit. i) din Constituţie.

Instanţa s-a referit şi la alte aspecte contestate, menţionând că textul „datoria restantă şi/sau dobânzile la datoria restantă pentru oricare din obligaţiile părţii Moldovei” este neclar sub aspectul sumei totale a datoriei care trebuie restituită de către Moldova şi al modului de formare a acestei datorii. În lipsa unei limitări exprese, Curtea conchide că prin acest acord partea Moldovei ar putea să fie obligată să ramburseze atât suma împrumutului acordat de către partea rusă, cât şi datoriile şi dobânzile la datoriile restante ale debitorilor moldoveni care au contractat credite, cu acordul părţii Moldovei, de la băncile ruseşti care au fost asigurate cu garanţii de stat ale Federaţiei Ruse sau asigurate de către agenţia rusă menţionată. Din textul acordului nu este clar dacă această obligaţie este sau nu limitată în timp. Acordul nu distinge dacă ea se referă la datoriile născute până la încheierea acordului sau la cele care vor apărea după încheierea acestuia.

Curtea a mai reţinut că textul „debitorilor moldoveni” este neclar şi poate fi interpretat extensiv. Acordul nu prevede dacă acest text are în vedere doar debitorii persoane juridice sau şi debitorii persoane fizice, precum şi care ar fi tangenţa datoriilor contractate de aceşti debitori cu împrumutul contractat de stat. Acordul nu limitează nici numărul debitorilor moldoveni pentru care partea Moldovei ar putea să se angajeze să achite datoriile restante sau dobânzile la datoria restantă avute către băncile ruseşti care au fost asigurate cu garanţii de stat ale Federaţiei Ruse sau asigurate de către agenţia rusă.

https://www.ipn.md/ro/partea-motivata-a-deciziei-curtii-constitutionale-privind-creditul-rusesc-7967_1073481.html