Câţi bani vor fi cheltuiţi pentru asfaltarea celor 1.200 de kilometri de drumuri şi de unde vor fi luaţi aceştia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO mec.gov.md
FOTO mec.gov.md

Programul „Drumuri bune pentru Moldova”, anunţat recent de către liderul PDM, oligarhul Vlad Plahotniuc, care prevede reabilitarea a circa 1.200 de kilometri de drumuri din satele Republicii Moldova, va costa circa 1.6 miliarde de lei. Anunţul a fost făcut de către Ministerul Economiei printr-un comunicat de presă.

Autorităţile dau asigurări că cele 1.200 de kilometri de drumuri asfaltate vor acoperi aproape 1.200 de localităţi, ceea ce ar însemna 1 kilometru de drum per localitate.

Suma totală a investiţiilor va fi circa 1,6 miliarde de lei. Banii vor fi alocaţi din Fondul Rutier – 500 de milioane de lei, şi din Bugetul de Stat – 1.1 miliarde de lei.

Programul prevede organizarea unei singure proceduri de licitaţie pentru fiecare raion, care va cuprinde toate sectoare de drum din unitatea administrativ-teritorială şi toate sursele de finanţare. Semnarea contractelor şi lansarea lucrărilor sunt preconizate pentru luna mai a acestui an.

Ministerul Economiei şi Infrastructurii a prezentat joi, 1 martie, primarilor şi preşedinţilor de raioane, în cadrul unei întruniri, organizată de Guvernul Republicii Moldova, porţiunile de drum care urmează a fi reparate în acest an.

Aleşii locali au avut posibilitatea să discute direct cu ministrul Chiril Gaburici şi cu reprezentanţii 

Ministerului Economiei şi Infrastructurii, şi să adreseze întrebări cu referire la sectoarele de drumuri regionale propuse spre reabilitare, resursele financiare alocate, dar şi proiectele finanţate din surse externe.

În cadrul discuţiilor, Chiril Gaburici a reiterat că infrastructura drumurilor este una dintre cele şapte priorităţi ale Ministerului Economiei şi Infrastructurii pentru anul 2018. 

„Vom depune toate eforturile ca porţiunile de drum selectate să fie reparate calitativ şi în termenii stabiliţi. Este important să îmbunătăţim condiţiile de trai ale cetăţenilor Republicii Moldova, iar acesta este un prim pas”, a subliniat ministrul Economiei şi Infrastructurii.

În adresarea sa către reprezentanţii APL, prim-ministrul Pavel Filip a menţionat că infrastructura drumurilor este o prioritate a Guvernului Republicii Moldova, iar programul „Drumuri bune pentru Moldova” este cel mai ambiţios proiect de infrastructură.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite