ARHIVELE COMUNISMULUI Preoţi basarabeni arestaţi în anul 1940

Slujitorii bisericii au simţit printre primii efectele anexării teritoriului dintre Prut şi Nistru de către URSS, fiind supuşi represiunilor politice pe motiv că făceau propagandă antisovietică.

Soarta locuitorilor Basarabiei în primul an de ocupaţie sovietică (1940-1941) constituie un subiect important nu doar pentru istoriografie. Există şi un interes uman, întrucât şi după trecerea a peste 70 de ani de la tragicele evenimente destinul multora dintre cei care au ajuns atunci în ghearele poliţiei politice sovietice – NKVD - încă nu este cunoscut. Mai jos reconstituim destinul tragic a trei slujitori ai cultului.

Cele trei zile dintre 26 iunie (data înaintării ultimatumului sovietic) şi 28 iunie 1940 (ziua anexării Basarabiei) au fost insuficiente pentru mulţi locuitori ca să decidă dacă pleacă peste Prut sau rămân. Unii basarabeni nu au reuşit să se evacueze din cauze tehnice - nu au avut transport sau s-a defectat, au întârziat la tren etc. Să nu uităm că sovieticii nu şi-au respectat promisiunea şi au închis hotarul mult mai devreme decât promiseseră. În fine, au fost dintre cei care nici nu s-au gândit să se refugieze. Acestea şi, poate, alte impedimente au influenţat decisiv viaţa multor mii de basarabeni.

PRIMII PE LISTĂ AU FOST PREOŢII

Nici nu au păşit bine sovieticii pe pământul Basarabiei, că imediat au şi început arestările. Printre primii care au simţit răsturnarea de situaţie au fost preoţii.

Teodor Harea (foto dosar SIS) s-a născut la 1 martie 1896 în satul Sagaidac, judeţul Bender, în familia dascălului Gheorghe Harea şi a soţiei legitime a acestuia Nadejda. Teodor termină patru clase primare în sat, face apoi doi ani la o şcoală spirituală şi doi ani de cursuri de dascăl. Participă la Primul Război Mondial pe frontul român în gradul de ofiţer inferior. Întors la vatră în anul 1917, a fost desemnat, în 1919, dascăl la biserica din satul Ciucur-Minjir, judeţul Bender, iar din 1923 până la arestare a fost dascăl la biserica din satul Nicolaeuca din acelaşi judeţ.

Familia lui Teodor Harea era compusă din soţia Olimpiada (anul naşterii 1896) şi feciorii Alexandru, Eugeniu şi Victor (anii de naştere: 1924, 1925 şi, respectiv, 1928). Teodor Harea deţinea în proprietate o casa, 15 deseatine de pământ şi până la 40-75 de oi cu tot cu cârlani. Pentru a-şi lucra pământul, năimea un cal şi câteva persoane pentru muncile de sezon.

Teodor Harea a fost arestat la mai puţin de o lună de la anexarea Basarabiei - pe 23 iulie 1940. Faptele incriminate de NKVD au fost următoarele: „Harea Feodor Gheorghievici, căsătorit, născut în satul Sagaidac, volostea Cimişlia, din familie de slujitor al cultelor, tatăl lui a fost dascăl. Este dascăl, moldovean, a avut cetăţenia română. Din anul 1928 până în anul 1938, a fost membru al partidului contrarevoluţionar liberal. Până la arestare a fost dascăl la biserica din satul Nicolaeuca, plasa Căuşeni, judeţul Tighina, şi contabil la casa de economiii din localitate“. Totodată, poliţia politică sovietică a interpretat chemările/vizitele lui Harea la postul de jandarmi din localitate drept colaborare cu serviciile de siguranţă ale României şi a fost învinuit că ar fi denunţat comuniştii. Aceste acuzaţii au fost încadrate în prevederile art. 54/13 Cod Penal al RSS Ucrainene - „Lupta activă împotriva clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare“.

ÎN URSS BISERICILE SUNT DEVASTATE ŞI TRANSFORMATE ÎN GRAJDURI“

Câţiva săteni au înrăutăţit situaţia lui Teodor Harea declarând la NKVD că acesta „tot timpul a făcut agitaţie şi propagandă antisovietică printre locuitorii satului, afirmând că în URSS oamenii nu au ce mânca şi umblă dezbrăcaţi, că sovieticii distrug bisericile şi le transformă în grajduri şi că toţi comuniştii sunt atei şi nu trebuie lăsaţi să intre în România“. La interogatoriu Harea a recunoscut că a fost invitat la postul de jandarmi de mai multe ori pentru chestiuni de familie şi a menţionat că nu a denunţat niciun comunist. „Da, le-am vorbit sătenilor că în URSS bisericile sunt devastate şi sunt transformate în grajduri“, a spus bărbatul.

NKVD nu s-a chinuit mult pentru a finaliza dosarul. După interogarea a doar patru martori din localitate, pe 5 septembrie 1940 Harea a fost anunţat că ancheta preliminară s-a încheiat şi dosarul este trimis Consfătuirii Speciale din cadrul NKVD al URSS. La 4 noiembrie 1940, acest organ extrajudiciar îl condamnă pe Teodor Harea la trei ani de munci corecţionale.

Pe 15 august 1950, când sovieticii au pus pentru prima dată problema reexaminării cazului lui Harea, nu se ştia care i-a fost soarta. În 1962, o altă comisie, verificând legalitatea deciziei din anul 1940, în vederea reabilitării, a statuat că Teodor Harea a fost judecat corect şi că nu există temeiuri pentru reabilitare. Teodor Harea a fost reabilitat abia pe 31 martie 1989.

ZIUA DE NAŞTERE A LUI LENIN, PRETEXT PENTRU DOSAR PENAL

Soarta lui Anatoli Spinei (foto dosar SIS), preot la biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“ din comuna Dolna, plasa Nisporeni, judeţul Lăpuşna, a fost decisă pe 23 iunie 1941, când a fost arestat, adică a doua zi după începerea operaţiunilor militare de la Prut. Reţinerea lui însă a fost pregătită timp de câteva luni - încă din aprilie 1941.

Anatoli Spinei s-a născut la 16 mai 1912, în satul Frumuşica, judeţul Soroca, în familia unor învăţători. Urmează petru clase la şcoala din sat, iar în următorii zece ani învaţă la Şcoala Spirituală din Chişinău, pe care a terminat-o în 1934. Din acel an până în 1939 a studiat la Facultatea de Teologie din Chişinău. A venit la Dolna în anul 1935, fiind numit dascăl, iar în 1939, după absolvirea facultăţii, a fost numit preot. Toată averea sa era un cal, iar biserica din localitate deţinea în propriete 18 desetine de pământ şi trei de pădure. Invitat de profesorul Ştefan Bulat, Spinei a devenit membru al partidului cuzist. Familia lui era alcătuită din soţia Parascovia şi fiicele Tamara şi Valentina.

Autorităţile comuniste din satul Dolna au decis ca 22 aprilie - ziua de naştere a lui Vladimir Ilici Lenin, supranumit conducătorul proletariatului mondial - să nu treacă neobservată. Câţiva activişti au mers la casa parohială unde locuia preotul Anatoli Spinei şi l-au anunţat că trebuie să evacueze încăperea şi să se mute în debara, deoarece sovietul sătesc a decis să deschidă o grădiniţă de copii în locuinţa sa. Auzind cumplita veste, o parte din locuitori s-a adunat la sovietul sătesc pentru a-şi exprima nemulţumirea. După 22 aprilie, câţiva locuitori au fost invitaţi la interogatoriu. Unii, cu exces de zel, au povestit despre „acţiunile antisovietice“ ale preotului, inclusiv despre faptul că s-a bucurat de începerea operaţiunilor militare la Prut. Alţii au scris denunţuri despre consfătuirile nocturne ale „chiaburilor“ satului la care a participat şi Spinei.

Deşi pe teritoriul Basarabiei se dădeau lupte, anchetatorul a reuşit să efectueze, pe 3 iulie, o percheziţie în casa lui Spinei, confiscând, între altele, Constituţia României, două reviste „Şcoala Basarabiei“ şi o carte poştală cu vederi din România. Obiectele confiscate constituiau, în concepţia sovieticilor, „probe“ ce dovedeau activitatea antisovietică a lui Spinei.

FOTO „Sentinţa“ ce i-a fost dată lui Anatoli Spinei

PREOTUL A FOST ÎMPUŞCAT

Nu s-a reuşit judecarea lui Anatoli Spinei în Basarabia, el fiind evacuat în interiorul URSS, în oraşul Irkutsk din Siberia. Aproape un an nu a fost chemat la interogatoriu. Anchetarea a fost reluată abia în luna mai 1942. Din acel moment, lucrurle s-au mişcat mai repede. După un singur interogatoriu care a avut loc la 6 mai, a doua zi, la 7 mai, Anatoli Spinei a fost anunţat că ancheta preliminară s-a încheiat.

Faptele lui Spinei au fost încadrate în prevederile art. 58/4 - „Ajutor acordat părţii reacţionare a burjuaziei internaţionale“ şi 58/10 - „Agitaţie şi propagandă contrarevoluţionară“, din Codul Penal al Federaţiei Ruse. A fost acuzat că a fost membru al Partidului Garda de Fier şi conducătorul secţiei din Dolna, că a recrutat membri în această formaţiune şi că a făcut agitaţie şi propagandă antisovietică.

La 19 iunie 1942, comisarul NKVD şi procurorul regiunii Irkutsk au aprobat rechizitoriul, dosarul fiind trimis pentru examinare Consfăturii Speciale din cadrul NKVD al URSS. Anchetatorul i-a propus „instanţei“ să aplice pedeapsa capitală – împuşcarea.

„Şedinţa de judecată“ a avut loc pe 22 august 1942. Pedeapsa aplicată a fost cea solicitată – împuşcarea, la care s-a mai adăugat confiscarea averii. „Sentinţa“ a fost executată în scurt timp, la 24 septembrie acelaşi an. Anatoli Spinei a fost reabilitat de Procuratura Generală a RSS Moldoveneşti pe 1 iunie 1989.

A PARTICIPAT LA LUCRăRILE SFATULUI ŢĂRII

Vasile Doncilă s-a născut la 1 iulie 1877, în satul Sârcova, judeţul Orhei. Între timp, tatăl său a fost numit dascăl la biserica din Durleşti, din apropierea Chişinăului, familia mutându-se acolo. În 1897 Vasile a absolvit Seminarul Teologic din Chişinău, şi, în acelaşi an, a fost numit preot la biserica din satul Ciutuleşti, judeţul Soroca, unde s-a aflat până în 1910. În următorii trei ani a fost preot în satul Cărpineni, judeţul Chişinău, iar în 1913 a fost desemnat profesor de religie la Şcoala de vinificaţie şi viticultură din Chişinău. În 1922 a terminat Facultatea de Teologie a Universităţii din Cernăuţi.

Vasile Doncilă a fost mobilizat preot pe front în Primul Război Mondial, fiind din toamna anului 1917 preot în Regimentul I de Husari al Republicii Democratice Moldoveneşti. Un timp a fost protopop al Garnizoanei Chişinău.

Preotul Vasile Doncilă a participat la lucrările Sfatului Ţării, dar nu a fost deputat în organul legislativ al Basarabiei. Acolo i-a cunoscut pe toţi liderii Sfatului Ţării, printre prietenii săi fiind Pan Halippa
şi Anton Crihan. În 1926 a devenit membru al Partidului Naţional Ţărănesc, iar în 1928 a fost ales senator în Parlamentul României pe listele acestui partid. La divizarea partidului, în 1931, a aderat la gruparea condusă de Constantin Stere.

Vasile Doncilă a predat religia la Gimnaziul de băieţi din Chişinău, pensionându-se în anul 1938. A fost preot în capela Facultăţii de Ştiinţe Agricole. Ministerul Instrucţiunilor şi Cultelor l-a delegat să inspecteze bisericile şi şcolile din Macedonia grecească.

Preotul Vasile Doncilă a fost arestat la 16 iulie 1940, fiind acuzat de „agitaţie şi propagandă antisovietică“ şi „luptă împotriva clasei muncitoare“. Mihai Taşcă, istoric

A MURIT ÎN GULAG

Vasile Doncilă a fost arestat la 16 iulie 1940. A fost acuzat de „agitaţie şi propagandă antisovietică“ şi „luptă împotriva clasei muncitoare“. De asemenea, a fost învinuit că păstrează literatură antisovietică: în urma  percheziţiilor, la el a fost găsit un conspect al unei lecţii ţinute de  mitropolitul Nectarie Cotlearciuc, pe care a ascultat-o pe vremea când era student la Cernăuţi; lucrarea scriitorului rus Nicolai Markov „Războaiele forţelor oculte - Войны темных сил (rus)“, apărută la Paris în anul 1928, o carte editată cu ocazia jubileului de 300 de ani ai dinastiei Romanov în Rusia, precum şi câteva exemplare ale revistei „Învăţătorul de religie - Законоучитель (rus)“ din anul 1915.

FOTO Formularul condamnatului Vasile Doncilă şi consemnarea decesului acestuia la 17 martie 1942

Chiar la primul interogatoriu a fost întrebat dacă doreşte să emigreze (fiicele sale, Ludmila şi Nina, locuiau cu soţii lor în Belgia şi, respectiv, Grecia, iar soţia sa murise). Răspunsul afirmativ al lui Vasile Doncilă – „Am adresat o cerere autorităţilor“ - a figurat printre capetele de acuzare, menţiondându-se că are tendinţe emigraţioniste.

După doar trei interogări, pe 24 septembrie a fost redactat rechizitoriul, iar pe 2 noiembrie 1940 Consfătuirea Specială din cadrul NKVD a URSS l-a condamnat pe Vasile Doncilă la opt ani de munci corecţionale. În vara anului 1941, odată cu începerea operaţiunilor de eliberare a Basarabiei, a fost evacuat în Rusia, fiind internat în renumitul lagăr al basarabenilor din oraşul Ivdeli, regiunea Severdlovsk din munţii Ural. În certificatul medical era scris că suferă de nevroză şi este slăbit de bătrâneţe. Aici îşi găseşte obştescul sfârşit, pe 17 martie 1942. Cauza decesului şi locul înhumării nu se cunosc.

Preotul Vasile Doncilă a fost reabilitat de Procuratura Generală a RSS Moldoveneşti pe 30 martie 1989.
Distincţii: Ordinul Sf. Ana clasa a I-a şi clasa a III-a cu spade, Ordinul Sf. Vladimir clasa a IV-a, Medalia „300 de ani ai Casei Romanov“ (ruseşti); Medalia Răsplata muncii pentru Biserică clasa I-a şi Răsplata muncii pentru Învăţământ clasa I-a, Ordinul Steaua României în grad de ofiţer şi Insigna pentru Serviciu de 25 de ani în slujba statului (româneşti). Toate distincţiile i-au fost confiscate la arestare.

Preotul-senator Vasile Doncilă, în mijlocul profesorilor şi elevilor Gimnaziului de băieţi din Chişinău. FOTO: Dosarul SIS

ROG SĂ FIU INTEROGAT

S-a păstrat o cerere a lui Vasile Doncilă adresată anchetatorului după arestare: „Cetăţeanului anchetator care efectuează anchetarea arestatului Doncilă Vasile Gheorghievici, camera nr. 28, blocul II. Solicitare. Toţi arestaţii din camera în care sunt deţinut, 15 persoane, au fost interogaţi de câteva ori şi transferaţi în custodia procurorului. Vă rog să mă interogaţi şi pe mine, deoarece a opta săptămână mă aflu în puşcărie. În cazul în care în urma anchetării voi fi găsit vinovat, să fiu deferit justiţiei cu indicarea articolului în baza căruia sunt judecat. Vă rog aceasta în scopul efectuării unei anchete drepte şi stabilirea adevărului. Din aceste considerente, solicit a doua interogare. Vasile Doncilă, 17.IX.1940“.