Arhivele comunismului: folcloristul Petre Ştefănucă, trimis la moarte în dosarul refugiaţilor transnistreni

Petre Ştefănucă. Poză de epocă

Procesul celor 9 membri ajunşi în faţa instanţei sovietice a durat 3 zile şi s-a judecat cu uşile închise, fiind regizat până la cele mai mici detalii. Sociologul şi folcloristul de la Ialoveni, alături de alţi 3 colegi de la societatea refugiaţilor, au fost condamnaţi la moarte.

NKVD nu i-a iertat pe transnistrenii care au dezertat din „raiul bolşevic“ nici după zece şi nici după 20 de ani de la trecerea Nistrului. Fiind arestaţi la scurt timp după anexarea Basarabiei, membrilor societăţilor de refugiaţi le-au fost incriminate infracţiuni grave, pedepsite dur de Codul Penal. Instanţele sovietice nu au respectat procedura judecătorească, cei acuzaţi fiind lipsiţi de dreptul la apărare. (Continuare din numărul de joi, 22 mai)

Ancheta preliminară în dosarul societăţilor refugiaţilor transnistreni a fost terminată la 15 ianuarie 1941, prin aprobarea rechizitoriului de către Iosif Mordoveţ, locotenent-major de securitate, locţiitorul Comisarului pentru Afacerile Interne al RSS Moldoveneşti (după 1944 Mordoveţ a devenit Miniistrul Securităţii de Stat al RSS Moldoveneşti, fiind unul dintre autorii operaţiunii de deportare a moldovenilor din 1949, dar şi a altor operaţiuni de tristă faimă asupra moldovenilor).

RECHIZITORIUL ŞI ÎNVINUIRILE

Au fost interogaţi de mai multe ori cei arestaţi şi martorii, au fost desfăşurate confruntări, percheziţii, au fost adunate probe (inclusiv ziarele în care au fost publicate informaţii despre Congresul refugiaţilor transnistreni din 1937), dosarul penal constând din cinci volume sau 956 de foi. Dintre cei nouă arestaţi, şase persoane (Teodor Gonciarenco, Nichita Neluş, Petru Mihailov, Vasile Mustafa, Iacov Gherlac şi Iosif Boaru) au fost membri ai Societăţii pentru ajutorarea moldovenilor refugiaţi de peste Nistru, constituită în 1921, iar trei membri (Petre Ştefănucă, Alexandra Grebenicenco şi Nichita Verlan) - ai societăţii Renaşterea refugiaţilor de peste Nistru, fondată în anul 1932.

Suplimentar, tuturor inculpaţilor li s-a încriminat că, fiind membri ai organizaţiilor refugiaţilor transnistreni, au urmărit mai multe scopuri, printre care: a) întrunirea tuturor foştilor duşmani ai URSS şi ajutorarea lor în lupta contra URSS; b) desfăşurarea de agitaţie împotriva URSS şi a Partidului Comunist (bolşevic) al URSS; c) spionaj în favoarea României; d) desfăşurarea de activităţi pentru anexarea RASS Moldoveneşti de către România şi e) organizarea persoanelor refugiate în unităţi paramilitare în scopul ajutorării Armatei Române în lupta pentru anexarea de teritorii ale URSS - RASS Moldovenească.

Toate aceste „infracţiuni“ au fost calificate conform articolelor 54/11 şi 54/13 Cod Penal al RSS Ucrainene „Participarea în organizaţii contrarevoluţionare în scopul organizării infracţiunilor contrarevoluţionare“ şi „Lupta activă împotriva clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare“. Pedeapsa prevăvută conform acestor articole era foarte severă şi ajungea până la cea capitală.

PROCESUL DE JUDECATĂ

Dosarul a fost trimis la Judecătoria Supremă a RSS Moldoveneşti, care l-a examinat trei zile – din 10 până pe 13 aprilie 1941. Cazul s-a judecat cu uşile închise şi a fost unul regizat până în cele mai mici detalii. Astfel,în deschiderea şedinţei, Alexandra Grebenicenco a solicitat să fie invitaţi şi alţi câţiva martori, care ar demonstra că ea nu a desfăşurat agitaţie împotriva URSS şi că, deşi a cunoscut mai mulţi ilegalişti, nu i-a divulgat siguranţei. Instanţa a respins solicitarea. Cu refuz s-a ales şi Teodor Gonciarenco, care la fel a rugat instanţa să audieze şi alţi martori.

FOTO Diplomele de bacalaureat, de licenţă şi de capacitate a lui Petre Ştefănucă// Dosar SIS

Chiar la începutul procesului, la întrebarea instanţei dacă se consideră vinovaţi, cu excepţia Alexandrei Grebenicenco, care s-a declarat vinovată, ceilaţi au spus că singura lor vină e că au trecut ilegal frontiera. La proces au fost invitaţi 16 martori care trebuiau să confirme vinovăţia celor judecaţi. Unii chiar au perseverat în acuzaţii. Instanţa nu a ţinut cont de faptul că cei judecaţi au fost membri a două organizaţii de refugiaţi, fondate în ani diferiţi şi având un grad de activism diferit. Avocaţii au solicitat separarea dosarului şi stabilirea exactă a vinei fiecăruia, dar instanţa a respins demersul. Ceea ce a contat pentru NKVD şi judecători a fost faptul că toţi au fost membri a societăţilor de refugiaţi şi au participat la congresul din anul 1937.

În fine, pentru a influenţa membrii completului de judecată, Securitatea a redactat pe două pagini informaţii secrete despre inculpaţi primite de la grănicerii sovietici care nu figurau în dosar şi le-au înmânat preşedintelui.

SENTINŢA

Sentinţa a fost pronunţată la 13 aprilie 1941. Pedeapsa a fost cea obişnuită pentru asemenea „infracţiuni“ şi pentru acele timpuri. Patru inculpaţi - Petre Ştefănucă, Teodor Gonciarenco, Nichita Neluş şi Petru Mihailov - au fost condamnaţi la pedeapsa capitală prin împuşcare, cu confiscarea averii. Alţi doi - Iacov Gherlac, Vasile Mustafa şi Nichita Verlan – la câte zece ani de munci corecţionale în lagăre de detenţie ale MAI şi decăderea din drepturile civile după executarea pedepsei pentru un termen de cinci ani. La câte cinci ani de munci corecţionale în lagăre de detenţie şi decăderea din drepturile civile după executarea pedepsei pentru un termen de cinci ani au fost condamnaţi Alexandra Grebenicenco şi Iosif Boaru.

Un liceu din oraşul Ialoveni, o stradă din localitatea de baştină şi biblioteca publică orăşenească poartă numele lui Petre Ştefănucă. Mihai Taşcă, istoric

Cererea de graţiere adresată Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti de Teodor Gonciarenco, Nichita Neluş şi Petru Mihailov a fost respinsă. Judecătoria Supremă a URSS, unde s-au adresat ulterior condamnaţii, le-a micşorat totuşi pedeapsa până la zece ani, cu confiscarea averii. Au fost respinse, de asemenea, cererea de graţiere şi plângerea adresate instanţelor de la Moscova de către Petru Mihailov. El a fost executat în Basarabia, pe 27 iunie 1941, la cinci zile de la începerea operaţiunilor militare de la Prut.

Iacov Gherla a decedat la 27 februarie 1942 într-un lagăr din RASS Tătară, iar Nichita Neluş - la 21 aprilie 1943. Soarta celorlalţi nu se cunoaşte. Toţi cei condamnaţi în acest proces au fost reabilitaţi de Procuratura Generală a RSS Moldoveneşti în zilele de 21-27 iunie 1991. Pentru participare activă la constituirea Societăţii pentru ajutorarea moldovenilor refugiaţi de peste Nistru, Pan Halippa a fost extrădat în 1952 în URSS, a fost judecat şi condamnat la 25 de ani de gulag.

SOARTA LUI PETRE ŞTEFĂNUCĂ

Petre Ştefănucă s-a născut la 14 septembrie 1906 în satul Ialoveni, judeţul Chişinău. A învăţat la Liceul de băieţi „Alexandru Donici“ din Chişinău. În 1932 a absolvit Facultatea de Filozofie şi Litere a Universităţii Bucureşti, obţinând licenţa în filozofie şi litere,  specialitatea de filologie modernă, la următoarele materii: dialectologie, filologie română şi latina. La facultate, a fost membru al Societăţii studenţilor basarabeni. În anul 1931 a participat la expediţia lui Dimitrie Gusti de la Cornova.

După terminarea studiilor, Petre Ştefănucă a fost învăţător în mai multe localităţi din Basarabia: la liceul de băieţi din Tighina; în Chişinău şi în Cetatea Albă. În 1934 a fost numit secretar general, iar în 1938 în cea de director al Institutului Social Român din Basarabia, o filială a celebrului Institut Social Român fondat de Dimitrie Gusti. În anul 1940, devine membru-fondator al Societăţii scriitorilor şi publiciştilor din Basarabia şi membru al comitetului de conducere. A publicat în „Viaţa Basarabiei“, „Moldovanul“, „Cuget Moldovenesc“, „Şcoala Basarabeană“, „Sociologie Românească“. Împreună cu soţia sa, Nina, fostă profesoară de lucru manual, a educat doi copii: Alexandra şi Victor.

A MURIT ÎN GULAG

La anexarea Basarabiei, Petre Ştefănucă a rămas la Chişinău, deoarece avea un copil bolnav şi n-a reuşit să găsească un transport pentru a se deplasa. Până la arestare a lucrat la Institutul Ştiinţific Moldovenesc. La congresul scriitorilor din luna august 1940, Petre Ştefănucă l-a susţinut pe Nicolae Costenco, care a rostit un discurs dur la adresa autorităţilor sovietice despre ingerinţa în gramatica şi fonetica limbii române.

Petre Ştefănucă a fost arestat la 9 octombrie 1940 (arestarea fiind precedată de un raport strict secret redactat de NKVD în care erau informaţii privind activitatea lui anterioară). A fost învinuit că în 1932 a devenit membru al societăţii Renaşterea refugiaţilor de peste Nistru, fiind unul dintre liderii acestei organizaţii şi unul dintre cei mai activi membri în perioada 1932, când s-a înregistrat un număr mare de refugiaţi de peste Nistru.

FOTO Certificatul prin care Petre Ştefănucă este graţiat, fiindu-i înlocuită pedeapsa cu moartea cu 10 ani de gulag// Dosar SIS

I s-a mai imputat faptul că s-a manifestat drept liderul ideologic al organizaţiei şi că a susţinut alipirea RASS Moldoveneşti la România, prin crearea unui stat românesc de la Tisa până la Bug, că a denigrat în presă Uniunea Sovietică şi viaţa din URSS.

S-a accentuat că a publicat articole cu caracter antisovietic în presă şi reviste. Fiind participant la Congresul refugiaţilor din 1937, Ştefănucă ar fi rostit un discurs contrarevoluţionar, prin care ar fi denigrat partidul bolşevic şi colectivizarea din URSS şi că ar fi optat pentru sporirea activismului organizaţiei.

Prin sentinţa din 13 aprilie 1941, Petre Ştefănucă a fost condamnat la pedeapsa capitală prin împuşcare, cu confiscarea averii. La solicitarea personală, printr-o hotărâre a Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, din 29 aprilie 1941, lui Petre Ştefănucă i-a fost înlocuită pedeapsa capitală cu zece ani de gulag. Aceasta însă nu l-a ajutat să supravieţuiască. Fiind internat într-un lagăr din RASS Tătară, Petre Ştefănucă a decedat la 12 iulie 1942.

FOTO Certificatul eliberat Ninei Ştefănucă, prin care autorităţile române constatau condamnare lui Petre Ştefănucă la moarte// Arhiva Naţională

ULTIMA VERBA

Când a revenit administraţia românească, în vara anului 1941, Nina Ştefănucă a adresat un demers Guvernământului Basarabiei pentru constatatea faptului că Petre Ştefănucă a fost supus represiunilor politice de către sovietici. Un decret-lege dat de mareşalul Ion Antonescu la 25 noiembrie 1941 prevedea pentru urmaşii celui supus represiunilor politice anumite sume băneşti. În urma anchetei efectuate, interogând două persoane care au fost martori în proces, administraţia i-a eliberat văduvei certificatul constatator.

După căderea comunismului în Basarabia, savanţii-folcloriştii Andrei Hâncu şi Grigore Botezatu au editat opera lui Petre Ştefănucă în două volume. Petre Ştefănucă este inclus în „Dicţionarul scriitorilor români din Basarabia din 1812-2006“. Un liceu din oraşul Ialoveni, o stradă din localitatea de baştină şi biblioteca publică orăşenească îi poartă numele. În faţa liceului a fost instalat bustul savantului. În anul 1996, Poşta Moldovei a pus în circuit un timbru poştal cu chipul lui Petre Ştefănucă.