Andrei Năstase comentează decizia PAS de a merge singur în alegeri
0
Liderul Platformei DA Andrei Năstase spune că formaţiunea sa a avut posibilitatea să depună dosarul pentru înregistrarea în cursa electorală din prima zi, însă a aşteptat, până în ultimul moment, „coagularea forţelor de dreapta”. Năstase spune că şi-ar fi dorit un bloc electoral cu PAS, după modelul blocului ACUM, deşi recunoaşte că formaţiunile au agende electorale diferite, notează IPN.
„Întotdeauna am militat pentru unitatea forţelor proeuropene. Acum nu avem această unitate pentru că a existat decizia altor formaţiuni de a merge în alegeri separat. Pe fondul alegerile prezidenţiale, cei de la PAS cred că se descurcă şi fără noi. Chiar dacă suntem parte a aceleiaşi familii europene, suntem diferiţi de PAS, noi milităm pentru păstrarea valorilor tradiţionale, pentru mai multă protecţie socială medicilor, profesorilor, agricultorilor. Ei au o agendă puţin mai diferită faţă de noi”, a spus Andrei Năstase în cadrul emisiunii „Glavnoe” de la TVC 21.
Andrei Năstase se arată convins că formaţiunea sa se va regăsi în viitorul Parlament, întrucât, spune Năstase, vine în faţa oamenilor cu o echipă profesionistă şi integră.
„Le sugerăm oamenilor să voteze în funcţie de integritatea echipei pe care o prezintă fiecare formaţiune şi în funcţie de rezultatele livrate. Echipa Platformei DA din Parlament a demonstrat profesionalism, implicare şi rezultate concrete pe diferite domenii. Noi nu avem banii celor din echipele lui Şor, Usatîii, Dodon pentru a ne face campanie plătită la televizor sau pe internet, iar ei investesc milioane în mediatizare şi în reclamă pe internet”, a mai spus Andrei Năstase.
Comisia Electorală Centrală a înregistrat deja 9 concurenţi electorali pentru participarea la alegerile parlamentare anticipate, iar alte 5 dosare sunt în proces de examinare. Potrivit ordinii depunerii dosarelor la CEC, Platforma DA va fi a 9-a pe buletinul de vot.