Andrei Năstase afirmă că va insista să participe la negocierile moldo-ucrainene privind problema râului Nistru, dacă va ajunge primar al Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul PPDA la funcţia de primar de Chişinău, Andrei Năstase, susţine că, din prima zi după alegeri, în calitate de primar, va insista să participe la toate negocierile moldo-ucrainene ce vizează viitorul Nistrului. Declaraţii în acest sens, candidatul PPPDA a făcut în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Vadul lui Vodă, duminică, de Ziua Nistrului, 27 mai, transmite IPN.

Potrivit lui Nastase, municipiul Chişinău este aprovizionat cu apă potabilă în proporţie de 85% din Nistru, iar Staţia de pompare a apei din Vadul lui Vodă reprezintă un obiect strategic, care asigură cu apă oraşul şi suburbiile.

„În anul 2016, care a fost unul secetos, eram la un pas de oprirea staţiei, întrucât debitul Nistrului a scăzut până la aproape opt metri. Eram la doar 10 centimetri de cota critică, după care staţia ar fi fost în imposibilitate de a pompa apă pentru oamenii din capitală”, a notat candidatul.

În opinia sa, riscul catastrofei ecologice şi umanitare a apărut în urma acţiunilor autorităţilor din Ucraina în administrarea Complexului Hidroenergetic Nistrean. Andrei Năstase consideră că peste doi ani, acest pericol va deveni unul iminent, dacă în urma înţelegerii celor două guverne,  Ucraina, în amonte, va construi cele şase hidrocentrale.

„Cunoaştem foarte bine că negocierile pe acest subiect sunt netransparente, iar excluderea unor experţi din societatea civilă demonstrează că există înţelegeri obscure cu guvernarea de la Kiev”, a spus candidatul.

Potrivit lui, cea mai gravă consecinţă o reprezintă pericolul degradării şi distrugerii ecosistemelor din cursul inferior al râului Nistru, ceea ce va genera costuri exorbitante pentru identificarea unor surse alternative de apă potabilă, dar şi pericolul real ca populaţia Republicii Moldova, inclusiv cea din stânga Nistrului şi peste un milion de oameni din regiunea Odesa să rămână fără sursa principală de apă potabilă.

Prezentă la conferinţa de presă, lidera Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, a declarat că este trist ca Ziua Nistrului să fie sărbătorită în împrejurări atât de îngrijorătoare create de negocierile autorităţilor de la Kiev şi cele de la Chişinău.

„Avem o guvernare care ne fură totul, până şi apa. Ceea ce trebuie să facem noi acum este să scăpăm de guvernarea aceasta şi la nivel local şi la cel central şi să alegem o guvernare care să ne reprezinte şi să ne apere interesele. Să ne mobilizăm pe 3 iunie şi să mergem la vot! Să avem în fruntea primăriei un om care să ne reprezinte şi să ne ajute să păstrăm inclusiv Nistrul şi pentru noi, dar şi pentru generaţiile viitoare”, a mai spus politiciana.

Nistrul este cel mai mare râu din Republica Moldova şi al nouălea ca mărime din Europa. Are un debit anual de circa 10 km3. Este sursa principală de apă potabilă pentru capitala Republicii Moldova şi un şir de localităţi riverane acestuia, îşi are începutul în Ucraina, izvorând în apropiere de graniţa cu Polonia. În anul 2008, printr-o hotărâre de Parlament s-a instituit Ziua Nistrului în ultima zi de duminică a lunii mai.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite