Un oligarh rus vrea să cumpere o bancă din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Holdingul rus Finstar, controlat de miliardarul Oleg Boiko (locul 78 în clasamentul Forbes cei mai bogaţi 200 de ruşi), negociază preluarea pachetului de circa 75% din acţiunile Eurocreditbank, anunţă kommersant.md.

Eurocreditbank, cea mai mică instituţie financiară din Republica Moldova pare să fi trezit interesul mai multor investitori străini. Astfel după firma turcă Euro Yatırım Menkul Degerler din Istanbul, de achiziţia băncii se interesează şi compania unui oligarh rus. E vorba de holdingul Finstroi, controlat de Oleg Boiko.

Potrivit kommersant.md, Finstroi ar fi comandat deja specialiştilor din Moscova ai companiei PricewaterhouseCoopers, efectuarea unui audit la Eurocreditbank. Surse citate de publicaţie susţin că acţionarii ar fi gata să vândă pachetele la un cost de un euro pe o acţiune (circa 18,5 lei), în timp ce preţul nominal este de 10 lei. Astfel valoarea a 75% din acţiuni, pe care ar fi gata să le cumpere firma din Rusia, este de opt milioane de euro.

O lună în urmă furnizorul de servicii financiare Euro Yatırım Menkul Degerler din Istanbul a anunţat că a început discuţiile pentru achiziţionarea EuroCreditBank din Moldova. Cele două companii au semnat un acord de confidenţialitate, iar Euro Yatırım Menkul Degerler a depus şi o ofertă la bursa de la Istanbul.

EuroCreditBank operează 44 de filiale şi agenţii în Moldova. În anul 2013 banca a avut venituri din vânzări de 54,8 de milioane de lei şi un profit de 8,2 milioane de lei.

Pachetul majoritar de acţiuni este controlat de Mariana Zisis (59,4%). Un pachet de 21% este deţinut de guvernul Moldovei, care de câţiva ani încearcă să scape de el.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite