Tranzacţie de milioane cu acţiunile celei mai mari companii de asigurări din Republica Moldova
0O tranzacţie în valoare de 12,96 milioane de lei cu acţiunile companiei Moldasig, cea mai mare societate de asigurări din ţară, a fost înregistrată vineri la Bursa de Valori a Moldovei
În total, au fost vândute 108.000 de acţiuni, ceea ce constituie 18% din capitalul Moldasig.
Preţul de vânzare a unei acţiuni Moldasig cu o valoare nominală de 100 lei a fost de 120 de lei.
Pe 30 iulie au mai fost tranzacţionate alte 78.000 de acţiuni în valoare de peste nouă milioane de lei.
Cine a vândut şi cine a cumpărat deocamdată nu s-a anunţat. Aminitim că la 26 iulie 2012 grupul Rosgosstrah din Rusia care deţinea circa 80% din acţiunile Moldasig, a vândut pachetul cu circa 195 de milioane de lei. Proprietari au devenit atunci cinci întreprinderi cu capital străin: Trans-Grup (18% din acţiuni), SV-Incoleсt (16%), Stock-Trading (13%), Semgroup-Systems (16%) şi Prolina-Prim (17%).
Potrivit datelor pentru prima jumătate a acestui an, Moldasig deţine o cotă de 33% din piaţa locală de asigurări.
Compania a fost creată în 2002 de trei întreprinderi cu capital majoritar de stat: Banca de Economii - 51%, Calea Ferată din Moldova - 25% şi Poşta Moldovei - 24%. Susţinută de autorităţi, în câţiva ani Moldasig a devenit cea mai mare companie de asigurări din Moldova. În anul 2008 compania Rosgosstrah a devenit proprietar al unui pachet de 80% de acţiuni, după o majorare de capital de 48 milioane de lei.