Problemele producătorilor autohtoni, discutate la Guvern

Problemele producătorilor autohtoni, discutate la Guvern

Producătorii autohtoni propun scutirea angajatorului de plata impozitelor la angajarea tinerilor specialişti, în condiţiile în care una dintre problemele care le creează impedimente în dezvoltarea afacerilor este deficitul de muncitori calificaţi. În opinia antreprenorilor, aceasta ar stimula pregătirea cadrelor calificate. Subiectul a fost discutat de reprezentanţii mediul de afaceri în cadrul unei întrevederi cu premierul Filip, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

La întrevederea de la Guvern au participat reprezentanţii a peste 40 de producători autohtoni mari. Aceştia au menţionat probleme precum pierderile exportatorilor din cauza întăririi valutei naţionale, probleme legate de sistemul de salarizare şi de achiziţiile publice, dar şi impedimente la exportul de produse de origine animală pe piaţa UE etc.

Prim-ministrul a menţionat că mereu a optat pentru un dialog deschis cu oamenii de afaceri, pentru a afla din prima sursă despre problemele pe care le întâmpină şi a găsi, împreună, soluţii pentru depăşirea acestora. În acest scop, a fost fortificat Consiliul economic pe lângă prim-ministru, care a crescut la 71 de membri, 34 dintre care reprezintă asociaţii de business. Pe această platformă au fost elaborate şi promovate mai multe iniţiative în susţinerea businessului.

Pavel Filip a exprimat recunoştinţă pentru această colaborare constructivă şi a trecut în revistă principalele reforme ale Guvernului. Între acestea - reducerea numărului de acte permisive de la 416 la 151. Totodată, se finalizează implementarea ghişeului electronic unic pentru actele permisive, ceea ce va reduce şi mai mult factorul uman şi costurile pentru business. Din iunie curent, primele 25 de acte permisive vor putea fi obţinute prin ghişeul unic.

Pe ultima sută de metri este şi reforma controlului de stat. Numărul organelor de control s-a redus de la 57 la 18, iar în scurt timp va fi lansat registrul electronic al controalelor. „Controalele vor fi previzibile, transparente şi nu vor mai fi o povară, ci, dimpotrivă, vor veni în ajutorul agentului economic”, a subliniat Pavel Filip, citat într-un comunicat de presă remis de Guvern.

Un alt aspect important discutat a vizat aprobarea modificărilor la Codul Muncii, în special introducerea unor condiţii mai flexibile de angajare şi concediere. În paralel, este elaborat şi un nou Cod al Muncii, care va liberaliza şi mai mult piaţa muncii şi va stimula crearea afacerilor şi a locurilor de muncă.

Problemele şi opiniile expuse în cadrul şedinţei urmează să fie examinate de către Consiliul Economic pentru identificarea soluţiilor optime.
 
citeste totul despre: