Pâinea se scumpeşte cu 15 % începând de sâmbătă
0
Pâinea se scumpeşte în Republica Moldova cu încă 15 %, începând de sâmbătă, 15 august 2015. Ridicarea preţului este motivată prin situaţia creată pe piaţa internă.
„Producerea a 80 % din pâine şi produse de panificaţie generează pierderi. Situaţia s-a creat ca urmare a mai multor factori, care nu depind de întreprinderile producătoare, printre care creşterea preţului la faină, majorarea tarifelor la energie electrică şi la gaze naturale. Majorarea preţurilor la pâine este o necesitate stringentă pentru a evita falimentul sectorului de panificaţie”, a declarat Asociaţia Brutarilor din Republica Moldova şi Asociaţia Naţională a Industriilor de Panificaţie şi Morărit.
Cele două asociaţii întrunesc cei mai mari producători de pâine şi produse de panificaţie din Republica Moldova.