Moldovenii investesc în afaceri banii câştigaţi în străinătate. Programul PARE 1+1 a aprobat încă 98 de proiecte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Migranţii moldoveni vor dezvolta proiecte investiţionale din domeniul agriculturii, creşterea animalelor, construcţii, transport şi prestări de servicii. Antreprenorii vor fi susţinuţi de programul PARE 1+1.

Comitetul de supraveghere al Programului de atragere a remitenţelor în economie PARE 1+1 a aprobat, vineri, 12 februarie 2016, finanţarea a 98 de proiecte investiţionale în sumă totală de 19 milioane de lei. Cererile de finanţare au fost depuse pe parcursul anului 2015. 

Ministerul Economiei informează că proiectele aprobate sunt din domenii precum agricultură, creşterea animalelor, construcţii, transport, servicii ş.a. Din numărul total de întreprinderi, 62% activează în sectorul agricol, 10% în industria prelucrătoare, iar în servicii – 28%.

Directorul Organizaţiei pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM), Iulia Iabanji, a declarat că lucrătorii migranţi, care intenţionează să investească remitenţele în implementarea celor 98 de proiecte de afaceri, au muncit în 14 state, inclusiv UE, CSI, SUA. Cele mai multe întreprinderi au originea capitalului propriu în Italia şi Federaţia Rusă. Circa 53 de solicitări au parvenit de la migranţii care s-au întors acasă, iar 45 de afaceri au fost create de rudele acestora. Totodată, din cele 98 de entităţi, 35 de întreprinderi sunt create de femei.

Viceprim-ministrul Octavian Calmâc, ministrul Economiei, a menţionat că Programul PARE 1+1 se bucură de un interes sporit din partea lucrătorilor migranţi şi a rudelor acestora, fapt confirmat de numărul în creştere a cererilor de finanţare. Dacă la începutul Programului, în anul 2012, erau înregistrate 280 de cereri de participare, la sfârşitul anului 2015 numărul acestora a atins cifra de 1598.

„Prin susţinerea proiectelor investiţionale a migranţilor nu doar dezvoltăm mediul de afaceri din ţară, dar şi reîntoarcem potenţialul uman acasă, în special tinerii. Despre acest fapt ne confirmă şi analizele efectuate, din care am constatat că 49,5% din cererile de finanţare sunt depuse de întreprinderile nou-create, iar 51,5% sunt întreprinderi în extindere, iar după categoria de vârstă 50% din administratorii afacerilor sunt cu vârsta de până la 35 de ani”, a spus ministrul Economiei.

La finalul şedinţei, Comitetul a decis lansarea colectării cererilor de finanţare nerambursabilă în cadrul Programului „PARE 1+1” pentru anul 2016. Potrivit unui studiu realizat de ODIMM, pe parcursul derulării Programului PARE 1+1 a fost facilitat accesul la finanţare pentru 612 întreprinderi, care au efectuat investiţii în economie de 350 de milioane de lei, dintre care 133 de milioane de lei constituie suma granturilor transferate în cadrul Programului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite