Criza de la Banca de Economii amână finanţarea pentru reparaţia a trei străzi din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a dat indicaţie subdiviziunilor şi întreprinderilor municipale să-şi transfere conturile de la Banca de Economii, Unibank şi Banca Socială la alte bănci, în legătură cu neregulile depistate în aceste instituţii.

Edilul a declarat luni, 9 februarie, la şedinţa operativă de la Primărie, că, din cauza situaţiei de la Banca de Economii, Banca Europeană de Investiţii (BEI) a suspendat transferul bancar către municipiul Chişinău pentru reparaţia a trei străzi, transmite IPN. Printre acestea se numără şi bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Dorin Chirtoacă a menţionat că, dacă în luna decembrie transferul conturilor de la cele trei bănci a fost cu titlu de recomandare, acum este nevoit să dea indicaţii subdiviziunilor.

Primarul a mai spus că BEI a suspendat transferul pe motiv că Banca de Economii se află sub regim special de administrare. Finanţatorul a cerut deschiderea unui alt cont, pentru a preveni riscul ca banii să nu ajungă la municipalitate.

Şefa Direcţiei finanţe, Veronica Herţa, a declarat că, în urma solicitării BEI, la sfârşitul săptămânii trecute un alt cont a fost deschis la Banca Naţională a Moldovei.

Potrivit Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar fiscale, încasările în valută străină la bugetele componente ale bugetului public naţional se pot face prin conturi deschise în Banca Naţională a Moldovei şi instituţiile financiare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite