Bugetul municipiului Chişinău pentru 2018, aprobat în primă lectură
0
Bugetul municipiului Chişinău pentru anul 2018 a fost aprobat în primă lectură în cadrul şedinţei din 1 decembrie a Consiliului municipal. Proiectul prevede venituri în sumă de 3,6 miliarde de lei şi cheltuieli de 3,9 miliarde de lei. Deficitul este de 279,6 milioane de lei.
Zinaida Jaloba, şef interimar al Direcţiei generale finanţe, a menţionat că veniturile propuse pentru 2018 sunt mai mari cu 264,7 milioane de lei faţă de anul curent, ceea ce reprezintă o creştere de 8%. Sursele de finanţare ale deficitului sunt împrumuturile externe şi cele interne, vânzarea apartamentelor şi rambursarea împrumuturilor.
Cele mai mari cheltuieli din buget sunt de ordin social – 2,4 miliarde. Banii vor fi direcţionaţi spre învăţământ, cultură, ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială. Consilierii au susţinut propunerea primarului general interimar Silvia Radu de a majora cu 25 de milioane lei alocările pentru programele de susţinere socială a cetăţenilor. Pentru gospodăria comunală, transport şi infrastructura drumurilor sunt prevăzute cheltuieli de 1,04 miliarde lei. Pentru programul de investiţii şi reparaţii capitale este prevăzută suma de 100 de mii de lei.
Ion Ceban, consilier PSRM, şi-a felicitat colegii, remarcând că, pentru prima dată în ultimii zece ani, bugetul este votat înainte de intrarea în anul bugetar.
Iurie Topală, consilierul PL, a salutat votarea bugetului pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României.
Veaceslav Bulat, consilier al Blocului Electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă”, spune că a susţinut proiectul doar pentru a porni procedura de examinare a bugetului în lectura a doua. Pentru că aşa cum arată bugetul acum nu este acceptabil. „În afară de cheltuielile sociale, ar trebui să se pună accentul pe cheltuielile de ordin economic, pe crearea parcurilor industriale şi pe crearea condiţiilor pentru aducerea banilor în buget ulterior”, a spus Veaceslav Bulat.
Consilierul neafiliat Ion Ştefăniţă a declarant că susţine acest proiect cu condiţia că în lectura a doua va fi prezentat un plan-director pentru municipiul Chişinău pentru anul 2018-2019. Documentul ar trebui să se axeze pe revitalizarea spaţiilor verzi, a parcurilor, dar şi pe iluminarea stradală. Implementarea proiectelor, spune Ion Ştefăniţă, va oferi siguranţă şi va dezvolta turismul.
Bugetul a fost votat de 33 de consilieri.