VIDEO Cinci persoane din Chişinău, reţinute pentru trafic de droguri
0Oamenii legii au destructurat un grup infracţional specializat în circulaţia ilegală a drogurilor de tip PVP (sare), în proporţii deosebit de mari, pe teritoriul Republicii Moldova. Un gram de praf era vândut cu 1.000 de lei.
Membrii grupului s-au dovedit a fi patru bărbaţi şi o femeie cu vârste cuprinse între 36 şi 42 de ani, toţi domiciliaţi în municipiul Chişinău, unii dintre ei fiind anterior judecaţi pentru comiterea unor infracţiuni similare.
Grupul acţiona după o schemă bine pusă la punct, fiecare membru îşi avea rolul său bine stabilit în circulaţia ilegală a drogurilor (ridicau, împachetau, realizau), iar veniturile obţinute erau repartizate între membrii activi ai acestuia.
În scopul acumulării materialelor probatorii, au fost efectuate un complex de măsuri speciale de investigaţii şi acţiuni de urmărire penală.
Ca rezultat al percheziţiilor efectuate la domiciliile suspecţilor, au fost depistate şi ridicate pacheţele cu droguri de tip PVP (sare) sub formă de praf şi piatră, precum şi canabis, cântare electrice, ambalaje de tip zip-lock, cutii din metal pentru păstrarea drogurilor, folii de staniol, seringi, ustensile artizanale pentru consumul de droguri, telefoane mobile, cartele SIM şi mijloace băneşti obţinute din comercializarea drogurilor.
Suspecţii au fost arestaţi pe un termen de 30 de zile.
La moment se întreprind acţiuni pentru identificarea tuturor membrilor grupului infracţional şi atragerea acestora la răspundere penală.
În acest caz a fost iniţiată o cauză penală pentru ”Circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”. Persoanele culpabile de comiterea unor asemenea fărădelegi riscă închisoare de la 7 la 15 de ani.