Unu Mai muncitoresc cu distracţie şi alai
0
Orăşenii sărbătoresc Ziua Muncii cu grătare sau marşuri. La ţară 1 Mai este slăvit prin muncă. Specialiştii susţin că în această zi ar trebui să fie mai puţină politică şi mai multe acţiuni sociale.
Dacă în perioada sovietică oamenii ieşeau organizat la paradă, mărşăluind pe străzi cu baloane şi steguleţe în mână, astăzi moldovenii merg la iarbă verde cu grătare şi băutură. „Vremurile s-au schimbat“, spun chişinăuienii care vor umple locurile de agrement cu aromă de mici. „Ieşim cu familia la un picnic. Avem miel şi alte bunătăţi. Înainte ne duceam la paradă, după asta ne odihneam pentru că lucram în fiecare zi. Acum sărbătorim cum putem“, afirmă Dusea Cazacu din Dubăsari.
Chiar dacă e o zi cu roşu în calendar, mulţi muncesc astăzi. „Lucrez de dimineaţă de la 7 până la 7 seara, când se închide piaţa. Dacă n-o să lucrez, n-o să am bani de mâncare. Nu are cine să mă ajute“, se plânge Maria Ionescu, vânzătoare la Piaţa Centrală.
La sate, oamenii au ieşit pe deal cu noaptea în cap. „Când eram mică mergeam la paradă cu baloane şi drapele, mâncam cocoşei. Azi nu se mai face nimic, aşa că o să lucrez de dimineaţă până seara. Am de semănat porumb pe deal şi să plantez în grădină ca să am de toate. Seara, o să mă uit la televizor. Cu siguranţă, la Chişinău se va organiza ceva“, susţine Lidia Costaş, din Colicăuţi, raionul Briceni.
Comuniştii şi socialiştii, la marş
Nu greşeşte. În Capitală aveţi de ales între câteva activităţi. Dacă sunteţi cinefil, de exemplu, mergeţi la cinematograful „Gaudeamus“, unde are loc Festivalul Internaţional al Filmelor de Foarte Scurt Metraj. Puteţi viziona pelicule cu durata de până la trei minute, de toate genurile: ficţiune, documentar, animaţie, film experimental şi comedie.
Nostalgicii pot participa la unul dintre marşurile organizate de partidele de stânga. „Dacă nu doreşti ca bandiţii să-şi bată joc de ţară şi eşti gata să-ţi protejezi familia, participă la Marşul solidarităţii împotiva regimului criminal“, şi-au chemat simpatizanţii comuniştii, care vor defila de Academia de Ştiinţe până în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Coloana socialiştilor va mărşălui de pe bulevardul Renaşterii Naţionale până în Scuarul Teatrului de Operă şi Balet, unde va avea loc un concert cu genericul „Iubesc Moldova“.
Sindicatele au amânat manifestaţia
Pentru a nu se confunda cu partidele, sindicatele şi-au amânat marşul pe 7 iunie. „Nu dorim să fim asociaţi cu anumite partide politice. Există riscul unor provocări din partea participanţilor la marşuri“, explică Oleg Budza, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova.
Într-o declaraţie cu ocazia Zilei Muncii, el spune că achitarea salariilor în plic sau securitatea la locul de muncă sunt printre principalele carenţe ale sistemului. „Anul trecut, activitatea în condiţii informale a adus bugetului public naţional un prejudiciu de peste 5,3 miliarde de lei, conform estimărilor oficiale“, precizează şeful sindicatelor.
Trebuie adaptată la valorile noastre
Specialiştii susţin că Ziua Muncii rămâne o sărbătoare importantă. „Nu trebuie să ne gândim la 1 Mai ca la o reminiscenţă sovietică. Este o sărbătoare a muncii, iar munca este mereu apreciată fie în regim totalitar, fie în democraţie. Depinde cum o apreciază guvernanţii şi dacă sunt respectate pincipiile de solidaritate, integritate, nediscriminare, ajutorul social“, subliniază Viorica Antonov, expert în politici sociale şi dezvoltare la IDIS „Viitorul“.
În opinia ei, în această zi ar trebui să fie mai puţină politică şi mai multe acţiuni sociale. „Fiecare om sărbătoreşte munca în felul lui, dar ar trebui să avem mai multe manifestaţii publice sociale, cum ar fi concursuri, iarmaroace. Acestea ar da o conotaţie nouă sărbătorii, fără Karl Marx şi Friedrich Engels. 1 Mai vine din trecut, dar ideea rămâne şi trebuie adaptată la valorile noastre“, conchide doctorul în politologie.
Sărbătoare internaţională
În 1889, Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat 1 Mai o zi în memoria victimelor grevei generale din Chicago, când muncitorii au câştigat dreptul de a lucra 8 ore pe zi. Cu timpul, a devenit o sărbătoare a muncii în majoritatea ţărilor lumii. În comunism, această zi a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoţită de defilări propagandistice.
Nu sărbătoresc 1 Mai pentru că lucrez de la 5 dimineaţă până la 19.00 în piaţă. Ecaterina Cervaciuc, Donduşeni
Înainte era sărbătoare, mergeam la paradă cu familia. Vremurile s-au schimbat. Dusea Cazacu, Dubăsari