Tot ce trebuie să ştii despre cea mai restrictivă Lege antitutun de până acum din Moldova, care intră mâine în vigoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marţi, 31 mai, intră în vigoare mai multe prevederi din cea mai restrictivă Lege antifumat pe care a avut-o vreodată R. Moldova. Coordonatorul de programe la Centrul de analize şi politici în sănătate (CPAS), Ghenadie Ţurcanu, spune că legea dată se deosebeşte de cea precedentă nu doar prin restricţii impuse fumătorilor, ci şi prin măsuri organizaţionale pe care trebuie să le îndeplinească patronii şi proprietarii de spaţii publice închise.

„Abordarea din lege e că patronul, angajatorul trebuie în primul rând să afişeze semnul unic de interzicere a fumatului în locurile unde prin lege este interzis fumatul, astfel dacă nu există semnul unic de interzicere a fumatului în localul respectiv şi există un fumător care fumează, el nu va fi amendat. În primul rând sancţiuni poartă proprietarul acestei încăperi”, a precizat Ghenadie Ţurcanu într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

Noile prevederi care intră în vigoare interzic fumatul în încăperi, adică în spaţiile închise şi semiînchise. Legea prevede ca la intrare în încăpere, la loc vizibil, să fie afişat semnul unic de interzicere a fumatului. În ceea ce ţine de fumatul pe scările blocului, Ghenadie Ţurcanu precizează că atât pe scări, cât şi la intrarea în bloc sau în ascensoare, fumatul este interzis. „Dacă asociaţia sau serviciul de exploatare a locuinţelor a respectat norma legii şi a afişat semnul, a informat locatarii acestui bloc că în scară fumatul este complet interzis, atunci este sancţionată nemijlocit persoana fizică – fumătorul. Sancţiunile le aplică Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice”, a spus coordonatorul de programe.

Ghenadie Ţurcanu a spus că în regiune, mai drastică decât a Moldovei, este legea din Rusia, care prevede interdicţia fumatului chiar şi în spaţii deschise la o rază de 15 metri, ceea ce face imposibil organizarea locurilor de fumat chiar în preajma edificiilor. „Dacă e să vorbim de ţările din Europa, Marea Britaniei, Irlanda, Spania, Ţările Scandinave sunt ţări care au legi draconice de interzicere a fumatului şi aceste legi în ultima perioadă au adus la îmbunătăţirea sănătăţii publice acestor ţări”, a accentuat expertul.

Ghenadie Ţurcanu subliniază că de fapt, în Republica Moldova se fumează foarte mult. Numărul bărbaţilor fumători este pe locul 4 în regiunea europeană. Şi, cu toate că a existat o lege anti-fumat aprobată în anul 2007, şi care prevedea reglementări parţiale în domeniul controlului tutunului, ea prevedea însă şi multe excepţii de aceea şi-a demonstrat ineficienţa prin faptul că numărul femeilor fumătoare din an în an creşte şi de asemenea creşte numărul fumătorilor în rândul adolescenţilor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite