Comisia Unificate de Control: „Acţiunile Tiraspolului reprezintă o ameninţare directă la adresa mecanismului actual de pacificare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Unificată de Control condamnă declaraţiile făcute de Tirapol care a cerut conducerii organelor de drept de la Chişinău ca în decurs de o lună să retragă din oraşul Bender toate structurile de forţă, a subdiviziunilor Inspectoratului de poliţie şi IS CRIS Registru, precum şi altor autorităţi publice.

În cadrul şedinţei Comisiei Unificate de Control, ce a avut loc ieri, Delegaţia Republicii Moldova a insistat asupra includerii în ordinea de zi a subiectului „Privind imixtiunea ilegală a serviciilor speciale ale regiunii transnistrene în activitatea CUC, contrar reglementărilor de bază ale operaţiunii de pacificare“. Demersul vine ca urmare a declaraţiei făcute de către aşa-numitul KGB transnistrean, în care cere conducerii organelor de drept de la Chişinău ca în decurs de o lună să întreprindă măsuri în vederea retragerii din oraşul Bender a tuturor structurilor de forţă, a subdiviziunilor Inspectoratului de poliţie şi IS CRIS Registru, precum şi altor autorităţi publice.

Specificăm că în conformitate cu „Acordul privind principiile reglementării paşnice a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova” din 21 iulie 1992, este prevăzut expres faptul că ordinea publică în or. Bender este asigurată de către Comisia Unificată de Control în interacţiune cu organele de poliţie ale Republicii Moldova şi aşa-numita „miliţie transnistreană”, se menţionează într-un comunicat CUC.

Astfel, „acţiunile Tiraspolului reprezintă o ameninţare directă la adresa mecanismului actual de pacificare şi o tentativă de diminuare a rolului Comisiei Unificate de Control în gestionarea ordinii publice în oraşul Bender, asigurarea securităţii şi neadmiterea acţiunilor de destabilizare a situaţiei în Zona de securitate”. Deoarece poziţia părţii moldoveneşti nu a fost susţinută de către unele delegaţii ale Comisiei, includerea în agendă a acestui subiect a fost blocată.

Totodată, delegaţia Republicii Moldova a făcut apel către reprezentanţii Federaţiei Ruse, Ucrainei şi Misiunii OSCE privind necesitatea luării unei atitudini faţă de declaraţiile serviciilor speciale transnistrene şi acţiunile provocătoare care destabilizează situaţia în regiune.
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite