Tapiola: UE este interesată într-o Moldovă democratică ce continuă reformele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Ambasadorul Uniunii Europene la Chişinău, Pirkka Tapiola, a emis un mesaj presei în care a dat asigurări că UE şi-a luat angajamentul deplin de a ajuta şi de a susţine Moldova în calea sa spre reforme reale, tangibile care vor aduce ţara spre un alt nivel de dezvoltare.

„Guvernul Republicii Moldova a primit un transfer din partea UE în valoare de 45,3 milioane de euro. Acest transfer a fost posibil datorită programului FMI, deoarece au fost îndeplinite ceea ce noi numim condiţii generale pentru transfer din cadrul asistenţei bugetare, aceasta înseamnă de fapt transparenţă în procesul bugetar, un cadru cu privire la supravegherea bancară şi altele care sunt transpuse în programul FMI şi astfel a avut loc restabilirea încrederii”, a declarat Pirkka Tapiola, transmite IPN.

Oficialul european a explicat că Moldova a reuşit în urma negocierilor să asigure în data de 7 noiembrie anul curent aprobarea unui program de ţară de trei ani de către Consiliul Fondului Monetar Internaţional. „Din punctul nostru de vedere, acest rezultat a indicat stabilirea unui cadru, fapt ce garantează reîntoarcerea la o stabilitate macro-financiară. Dacă privim în detalii atât acţiunile anterioare, cât şi programul, veţi vedea că sunt prezente multe aspecte cu referire la guvernarea din sectorul bancar, supravegherea bancară, şi împuternicirile Băncii Naţionale, acestea sunt probleme prevăzute în program, care trebuie abordate pentru a se garanta că astfel de evenimente precum cele din 2014 din sectorul bancar nu se vor repeta”, a mai spus Tapiola.

Şeful Delegaţiei UE a menţionat că Uniunea Europeană va continua să monitorizeze implementarea programului FMI deoarece este foarte important pentru viitoarele reforme, care sunt incluse în program, să rămână pe calea cea bună. Pirkka Tapiola s-a referit la cele patru programe sectoriale de asistenţă bugetară în cadrul cărora au fost făcute plăţile din partea UE. Acestea nu reprezintă programe noi şi asupra lor s-a căzut de acord înainte de 2014, astfel nu este vorba despre un nou cadru de asistenţă bugetară, ci de reluarea plăţilor pentru programele mai vechi care au fost deja iniţiate.

„În cazul unuia din programe, numit Stimularea Economică în Zonele Rurale, am transferat de fapt ultima plată. Acesta a fost unul dintre programele de asistenţă bugetară care a atins cele mai bune performanţe, un program în cadrul căruia, îndrăznesc să afirm, cetăţenii Republicii Moldova au simţit cele mai tangibile şi majore beneficii. În cadrul ultimei tranşe transferate pentru acest proiect au fost acoperite costurile construcţiei a două incubatoare de afaceri care au creat aproape 200 de afaceri noi”, a spus şeful Delegaţiei UE la Chişinău.

Oficialul european s-a referit şi la Programul PARE 1+1, acesta fiind unul din programele pentru care s-a reuşit deblocarea plăţilor. Alt program ţine de gestionarea generală a finanţelor publice din Republica Moldova, care este cunoscut şi ca programul de reformă a politicilor finanţelor publice. Încă un program susţinut financiar de UE este ENPARD, program pentru agricultură şi dezvoltare rurală şi presupune modernizarea fermelor de animale, a unităţilor alimentare şi asigurarea conformităţii cu cerinţele de calitate şi de siguranţă a produselor animaliere ale UE.

„Moldova are un potenţial extraordinar în sectorul agricol, însă pentru a fi cu adevărat competitivă pe piaţa UE trebuie să existe o modernizare, precum şi o raliere la standardele UE. Fermierii vor simţi personal beneficiile acestui program, iar sursele financiare vor fi transferate direct fermierilor prin intermediul Agenţiei naţionale de Intervenţie şi Plăţi. Ultimul program se referă la sectorul educaţiei şi formare profesională”, a mai spus oficialul european.

Pirkka Tapiola a subliniat că una din deciziile pe care le-a luat UE atunci când frauda bancară a ieşit la iveală a fost de a bloca plăţile din cadrul asistenţei bugetare. Acestea reprezintă plăţi sectoriale, ce ţin de un anumit număr de reforme sectoriale din ţară, dar în acelaşi timp, sunt plăţi care trebuie condiţionate nu doar de aceste sectoare, dar şi de aspecte generale, precum este în special stabilitatea macro-financiară.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite