Suspecţi de terorism, reţinuţi în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetăţeanul rus din Osetia de Nord se află în căutare în Federaţia Rusă, 
fiind în atenţia serviciilor speciale pentru terorism şi crime deosebit 
de grave. FOTO: Serviciul de Informaţii şi Securitate
Cetăţeanul rus din Osetia de Nord se află în căutare în Federaţia Rusă, fiind în atenţia serviciilor speciale pentru terorism şi crime deosebit de grave. FOTO: Serviciul de Informaţii şi Securitate

Un cetăţean uzbek şi unul rus din regiunea Osetia de Nord suspectaţi de infracţiuni conexe terorismului au fost reţinuţi de Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS). Cei doi au evadat din centrul de plasament temporar al străinilor al Biroului Migraţie şi Azil al Republicii Moldova.

Potrivit SIS, cei reţinuţi sunt suspectaţi de afilierea la grupări radicale internaţionale, în special de aderenţă la „Mişcarea Islamică din Turkestanul de Est” (ETIM). Instituţia menţionează că mai mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova şi din Federaţia Rusă, Ucraina, Uzbekistan şi chiar ţări membre ale UE, i-au ajutat să evadeze. Printre moldovenii implicaţi în acest lucru este şi un poliţist care ar fi favorizat acoperirea şi tăinuirea străinilor de autorităţile competente ale Republicii Moldova. Cei doi evadaţi intenţionau să fugă din ţară.

”În vederea identificării şi reţinerii străinilor evadaţi, în cadrul operaţiunii speciale au fost efectuate, în regim paralel, 15 percheziţii ale domiciliilor şi autoturismelor persoanelor implicate în caz, în rezultatul cărora au fost reţinuţi alţi 6 cetăţeni ai Republicii Moldova, care erau în contact şi au acordat sprijin evadaţilor. La percheziţii au fost depistate echipamente militare speciale, inclusive trei pistoale cu muniţii – păstrate ilicit, materiale de instruire în domeniul militar, cartele telefonice, telefoane mobile pentru legătură cu entităţi străine din zona Siriei, Afganistanului şi Irakului”, menţionează SIS într-un comunicat de presă.

Serviciul de Informaţii şi Securitate precizează că cetăţeanul rus din Osetia de Nord se află în căutare în Federaţia Rusă, fiind în atenţia serviciilor speciale pentru terorism şi crime deosebit de grave.

SIS menţionează că în prezent continuă investigaţiile în vederea identificării tuturor circumstanţelor, stabilirii cercului integral de persoane implicate şi a vinovăţiei acestora în comiterea infracţiunilor sancţionate de legislaţia Republicii Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite