Soluţii pentru fluidizarea traficului la frontiera moldo-română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei din cele şase puncte de trecere la frontiera moldo-română sunt suprasolicitate. Autorităţile responsabile caută soluţii pentru a fluidiza traficul şi pentru a reduce  timpul de aşteptare la vamă.

Posibile soluţii pentru fluidizare au fost discutate de către directorul general al Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Vitalie Vrabie, şi vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a României, Dorel Fronea. Cei doi oficiali s-au întrunit într-o şedinţă comună cu reprezentanţii Poliţiei de Frontieră şi cu responsabilii de controlul sanitar-veterinar, la Punctul vamal Sculeni, transmite IPN.

Vitalie Vrabie a informat că, în 11 luni ale anului curent, a crescut cu 30% numărul de intrări şi ieşiri prin vama moldo-română la punctul de trecere Sculeni comparativ cu perioada similară a anului precedent. Frontiera a fost traversată de peste 700 de mii de autoturisme, cu 36% mai mult. De asemenea a crescut cu 25% numărul de traversări cu autocarele şi cu 12% - trecerile autocamioanelor. Însă în condiţiile în care infrastructura şi capacităţile punctelor vamale au rămas aceleaşi se creează cozi la trecerea frontierei.

Directorul general al Serviciului Vamal a specificat că din 1 februarie 2017 se preconizează introducerea declaraţiei vamale electronice, care să fie depusă la posturile interne pentru a fluidiza traficul la vamă. O necesitate este şi dezvoltarea infrastructurii Punctului vamal Sculeni şi Punctului Costeşti-Stânca, la care acum nu pot trece camioanele cu mărfuri.

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a României, Dorel Fronea, a subliniat că procedurile de verificare la intrarea în ţară diferă de cele la ieşire şi că partea română are în tură mai puţini colaboratori vamali decât partea moldovenească. Din aceste considerente, cozile se creează preponderent pe pistele de intrare în România. O altă problemă la Postul vamal Sculeni este faptul că podul peste Prut este îngust, având doar două piste, una de ieşire şi alta de intrare. În această ordine de idei, Dorel Fronea a propus ca fiecare parte să discute cu autorităţile centrale, la nivel de Guvern, şi să propună dezvoltarea infrastructurii.

Şeful Poliţiei de Frontieră a Moldovei, Fredolin Lecari, a declarat ulterior pentru jurnalişti că la frontiera cu România, Moldova are doar şase puncte de trecere, comparativ cu peste 20 la trecerea cu Ucraina. În condiţiile în care traficul de persoane şi mărfuri este în creştere se creează dificultăţi. O prioritate pentru anul viitor este lansarea procedurii de control comun moldo-român la frontieră pentru a reduce din timpul de aşteptare.

În altă ordine de idei, Fredolin Lecari a subliniat că autoturismele în care se află copii de până la 3 ani au prioritate. Acesta le-a solicitat poliţiştilor de frontieră să verifice cozile şi să îndemne călătorii cu copii mici să treacă verificările fără a aştepta la coadă.

La şedinţă a fost prezent şi directorul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, Gheorghe Gaberi, care a specificat că se analizează posibilitatea deschiderii unui punct de control sanitar-veterinar la Vama Sculeni.

Către finele lunii ianuarie urmează să fie convocată o nouă şedinţă la care să participe autorităţile responsabile de vamă, de poliţia de frontieră şi controlul sanitar-veterinar pentru a comunica deciziile luate pe intern şi ce acţiuni urmează a fi întreprinse.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite