Rusia scoate morţii din mormintele considerate abandonate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cimitir

Rămăşiţele din mormintele abandonate din Federaţia Rusă vor fi incinerate şi aruncate într-un „mormânt special pentru cenuşa nerevendicată”, conform unui proiect de lege prezentat de Ministerul Construcţiilor de la Moscova, transmite Izvestia.

Potrivit documentului, în fiecare regiune din Federaţia Rusă va fi creată o comisie, care va căuta şi va decide care dintre mormintele din cimitire sunt abandonate. Conform unor calcule estimative, mormintele abandonate constituie între 18.000 ha până la 25.000 ha. 

Potrivit proiectului de lege un mormânt este considerat abandonat dacă acesta se află într-o stare necorespunzătoare şi lipseşte informaţia atât despre persoana înmormântată, cât şi despre persoana care este reponsabilă de mormânt. În document se precizează că „locul de înmormântare nu poate fi considerat abandonat, dacă pe acesta există construcţii ;i instalaţii funerare”. 

Din componenţa comisiei care va decide dacă un mormânt este abandonat sau nu, vor face parte reprezentanţi ai autorităţilor de stat din regiune, ai procuraturii, dar şi reprezentanţi din cadrul direcţiei sanitare. Dacă este vorba despre un cimitir confesional, din componenţa comisiei va face parte şi un reprezentant al confesiunii.

Ministerul propune ca rămăşiţele din mormintele declarate abandonate să fie incinerate, iar urna cu cenuşă să fie plasată într-un mormânt pentru cenuşa nerevendicată. Locul eliberat va fi folosit pentru morminte noi. Reutilizarea mormintelor din cimitirele regionale şi municipale se permite nu mai devreme de 20 de ani de la ultima înhumare. Reutilizarea mormintelor în complexele memoriale şi în cimitirele militare nu este permisă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite