Retailerii de electrocasnice din Moldova vor fi obligaţi să afişeze clasa energetică a produselor vândute
0
Guvernul a aprobat astăzi un proiect de hotărâre ce prevede obligativitatea afişării clasei energetice în care se încadrează produsele electrocasnice comercializate în Moldova. Măsura nu este aplicabilă pentru dispozitivele second-hand.
În curând toţi importatorii de produse electrice şi electrocasnice vor fi obligaţi să afişeze clasa energetică în care se încadrează produsul comercializat. Această măsură nu este însă valabilă pentru agenţii economici care aduc produse electrocasnice second-hand, se arată în proiectul de hotărâre aprobat astăzi de Guvern.
„În Moldova, utilizatorii casnici consumă aproximativ 45% din consumul naţional de energie, în timp ce utilizatorii casnici din Uniunea Europeană consumă doar 25%. Orice consumator final va cunoaşte caracteristicile energetice ale aparatelor electrocasnice şi va putea decide singur în ce fel de clasă energetică se încadrează echipamentul pe care-l cumpără“, a spus viceministrul Economiei, Tudor Copaci.
În cazul în care, după intrarea în vigoare a hotărârii, vor fi depsitaţi agenţi economici care nu se conformează noii rigori, aceştia vor avea cinci zile la dispoziţie pentru afişarea datelor de consum energetic. Dacă va fi depistat şi a doua oară cu nereguli, compania riscă să nu-i mai fie permise importul şi comercializarea de astfel de aparate.