Restricţii dure la importurile de carne în regiunea transnistreană
0Potrivit unui decret semnat de liderul separatist Evgheni Şevciuk, de la 1 ianuarie agenţii economici cu mai puţin de un an de activitate nu mai au voie să importe carne.
De pe 1 ianuarie, în regiunea transnistreană nu mai pot fi duse mai mult de 10 kilograme de carne. Această prevedere figurează într-un decret aprobat de liderul separatist Evgheni Şevciuk, relevă Publika.md.
Aşa-zisele autorităţi transnistrene şi-au argumentat această măsură prin necesitatea de a controla mai riguros importurile de mărfuri.
Astfel, persoanele fizice care ajung în regiunea transnistreană cu mai mult de 10 kilograme de carne sunt nevoite să plătească o taxă vamală în valoare de 10-15% din valoarea produselor de carmangerie. În schimb, persoanele juridice înregistrate în stânga Nistrului şi care au mai puţin de un an de activitate, le este interzis să importe produse din carne.