Restricţii de circulaţie, duminică, în Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Circulaţia rutieră pe sensul giratoriu Bulevardul C. Negruzzi – strada D. Cantemir – strada Albişoara – Bulevardul I. Gagarin va fi sistată duminică, 3 septembrie, de la ora 12.00 până a doua zi la ora 3.00.

Primăria Capitalei menţionează că sistarea traficului are loc în legătură cu executarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere în zonă, transmite IPN.

În această perioadă vor fi operate modificări în itinerarele de circulaţie a transportului public, care traversează zona. Rutele de troleibuz nr. 4, 8, 17, vor fi redirecţionate, de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe strada Ciuflea – Viaduct. Ruta de troleibuz nr. 5 va fi suspendată, iar ruta de troleibuz nr. 20 va fi scurtată până la bulevardul Decebal. Ruta de troleibuz nr. 28 va fi scurtată până la strada Ciuflea.

Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri

image
stiripesurse.ro

Ultimele știri
Cele mai citite