Republica Moldova sărbătoreşte 25 de ani de independenţă. La Chişinău şi în toată ţara au fost organizate activităţi festive

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Iurii Botnarenco
FOTO Iurii Botnarenco

Republica Moldova sărbătoreşte sâmbătă, 27 august, 25 de ani de la proclamarea independenţei. În toată ţara au fost organizate activităţi festive, iar la Chişinău evenimentul a fost marcat şi cu o paradă militară.

Ziua a început cu depuneri de flori la monumentul „Maica Îndurerată” şi la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt. 

În Piaţa Marii Adunări Naţionale, sărbătoarea a fost inaugurată cu spectacolul „Suveranitatea”. Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a declarat că Ziua Independenţei este o dovadă elocventă a faptului că în momentele decisive pentru soarta acestui meleag, poporul şi conducerea au ştiut să se mobilizeze pentru a lua decizia corectă. 

„Acum un sfert de secol, sute de mii de oameni, aici, în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi în Parlament, şi-au exprimat voinţa de a fi liberi. Ziua de 27 august 1991 a fost o încununare a luptei pentru eliberarea naţională. Astăzi le aducem omagiu compatrioţilor noştri care au săvârşit actul independenţei, iar ulterior, pe Nistru, cu arma în mână, au luptat pentru independenţa ţării”, a subliniat Timofti.

Preşedintele a mai adăugat că Republica Moldova mai are în faţă o mulţime de provocări, dar şi multe posibilităţi. Apropiere de UE este facilitată şi impulsionată de încheierea Acordului de Asociere şi liberalizarea regimului de vize. De asemenea, în discursul său, Nicolae Timofti a amintit despre furtul miliardului şi a încurajat instituţiile de drept să facă toate investigaţiile necesare pentru a soluţiona această problemă, lucru de care depinde încrederea cetăţenilor, dar şi a partenerilor de dezvoltare. „La mulţi ani, Republica Moldova!”, şi-a încheiat discursul Nicolae Timofti.

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a afirmat că este copleşit de sentimente contradictorii şi de emoţii, atât de bucurie, cât şi de tristeţe, atunci când se gândeşte la cei care şi-au sacrificat viaţa, sănătatea pentru ca cetăţenii să sărbătorească în această zi. 

„Sunt emoţii şi gânduri bune şi de bucurie pentru că nu contează cât de mică e ţara, contează spiritul şi contează oamenii, iar noi avem oameni buni, frumoşi, cu devotament, care zi de zi pun umărul la construcţia statului şi la consolidarea a tot ceea ce înseamnă Republica Moldova”, a declarat Andrian Candu pentru presă după ce a depus flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Premierul Pavel Filip a spus că libertatea şi independenţa sunt cele mai importante valori ale omenirii. 

„Astăzi sărbătorim 25 de ani de la proclamarea independenţei şi pe această cale vreau să aduc felicitări tuturor cetăţenilor Republicii Moldova. Este adevărat că în această perioadă am remarcat şi urcuşuri, şi coborâşuri, dar sper foarte mult că în aceşti 25 de ani şi clasa politică, şi guvernanţii au învăţat foarte multe lecţii şi am toată certitudinea că de acum înainte Republica Moldova va merge pe drumulcel corect, va merge spre dezvoltare şi spre binele şi bunăstarea cetăţenilor săi”, a subliniat prim-ministrul.

În centrul Capitalei a fost organizată parada militară cu ocazia aniversării a 25-a de la proclamarea independenţei. La paradă au participat circa două mii de veterani de război, 1.200 de militari ai Armatei Naţionale, 440 de reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, 50 de reprezentanţi ai Serviciului de Informaţii şi Securitate şi 50 de angajaţi ai Serviciului de Protecţie Civilă şi Pază de Stat. Pentru prima dată, la parada militară a participat o unitate de femei, constituită din ofiţeri şi subofiţeri ai Armatei Naţionale. Unitatea a fost condusă de prima femeie colonel din Republica Moldova, Mariana Grama.

Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova este un document adoptat de către Parlamentul Republicii Moldova la 27 august 1991 şi este documentul fondator al ţării. Declaraţia a fost adoptată şi semnată de 278 deputaţi în Parlament. Actul original a ars în timpul protestelor din 2009 la Chişinău, dar un document identic a fost restaurat în 2010.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite