Protest la Ministerul Educaţiei de la Chişinău pentru renunţarea la vacanţa prelungită
0
Un grup de părinţi a organizat luni, 1 noiembrie, un protest la Guvern, cerând de la Ministerul Educaţiei să renunţe la decizia de a prelungi vacanţa elevilor până pe 7 noiembrie. Aceştia au înaintat o petiţie semnată de o mie de părinţi, în care spun că nu au cu cine să lase copiii acasă. Potrivit lor, recuperarea orelor va pune o sarcină dublă pe umerii elevilor. „Facem nunţi şi cumetrii cu şcoli închise”, au spus părinţii, transmite IPN.
Directorul executiv al Asociaţiei Obşteşti „Părinţi Solidari”, Ala Revenco, a declarat că a venit la acţiune în calitate de părinte pentru a susţine petiţia lansată. Or, potrivit ei, spre regret, şcoala a devenit o soluţie de rezervă pentru toate situaţiile de criză în perioada pandemică. „Nu avem alte domenii care sunt atât de restricţionate, aşa cum este şcoala. Noi înţelegem că şcoala nu este un domeniu care aduce taxe la buget, ci provoacă cheltuieli, dar pe termen lung, aceasta va fi o mare problemă pentru copiii noştri. În ultimii doi ani am avut multiple astfel de situaţii”, susţine Ala Revenco. În opinia sa, va fi o supraîncărcare a elevilor când se va ajunge la recuperarea celor şapte zile care au fost adăugate la vacanţa de toamnă.
Tatiana Strat, mama unui elev în clasa întâi, spune că decizia autorităţilor de a prelungi vacanţa cu o săptămână a stârnit indignare pentru că elevii nu au cu cine să rămână acasă. „Nu avem cu cine lăsa copiii încă o săptămână. Trebuie să rămână singuri acasă sau trebuie să-i ducem la părinţi, ceea ce este un disconfort atât pentru ei, cât şi pentru noi. Dar problema cea mai mare este că, la această vârstă, copiii încă nu au abilitatea de a învăţa singuri, de aceea este nevoie de un învăţător care să-i susţină, să-i îndrume în studierea materialului”, a mai spus părintele.
„Zilele de vacanţă din săptămâna următoare urmează a fi recuperate, fie sâmbăta, fie prin majorarea numărului de ore pe zi, ceea ce i-ar obosi foarte mult pe şcolarii mici, iar procesul de educaţie online sau mixt nu asigură rezultatele scontate. Părinţii sunt angajaţi în câmpul muncii, iar pe perioada vacanţei prelungite nu au cu cine lăsa şcolarii mici, iar lăsându-i acsă fără supraveghere, le pun viaţa şi sănătatea în pericol. Părinţii sunt nevoiţi să asiste copilul în tot procesul educaţional: să preia rolul pedagogului pentru a asigura însuşirea materialului. Astfel, părinţii sunt puşi în situaţia de a alege între un loc de muncă stabil şi asistarea copilului în procesul educaţional. Cu toţii înţelegem că o săptămână de vacanţă în plus nu va stopa pandemia şi nu poate influenţa asupra numărului de îmbolnăviri, în contextul în care pieţele, magazinele, cafenelele şi mai ales transportul public sunt arhipline, iar şcoala nu este unicul loc aglomerat unde e posibila infectarea”, se arată în petiţia părinţilor.
Ca reacţie la petiţia grupului de părinţi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării reiterează că a decis prelungirea vacanţei de toamnă numai pentru instituţiile de învăţământ din localităţile aflate în prag roşu de alertă, la recomandarea Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică, în scopul prevenirii răspândirii COVID-19. Astfel, conform datelor prezentate de organele locale de specialitate în domeniul învăţământului, în perioada 1-7 noiembrie, 422 de instituţii de învăţământ vor avea vacanţă prelungită. Aceste instituţii vor relua procesul educaţional, cu prezenţa fizică a elevilor, din data de 8 noiembrie. Din 1 noiembrie, 817 instituţii de învăţământ general, din localităţile care nu se află în prag roşu de alertă, au reluat procesul educaţional cu prezenţa fizică a elevilor.
„Ministerul Educaţiei şi Cercetării tratează cu înţelegere şi împărtăşeşte pe deplin îngrijorările părinţilor în legătură cu prelungirea vacanţei de toamnă în unele instituţii de învăţământ. În acelaşi timp, una dintre preocupările de bază ale Ministerului este starea sănătăţii elevilor şi a cadrelor didactice în condiţiile creşterii numărului de cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19. Ministerul va colabora cu organele locale de specialitate în domeniul învăţământului şi directorii instituţiilor de învăţământ pentru identificarea celor mai bune modalităţi şi termene de recuperare a orelor”, se spine într-un comunicat de presă emis de Minister.
Vacanţa de toamnă a elevilor, planificată pentru 27-31 octombrie, a început mai devreme, din 23 octombrie, Ministerul Educaţiei motivând prin situaţia epidemiologică gravă, care impune măsuri de limitare a răspândirii infecţiei.