Prognoze: În România va avea loc un cutremur foarte adânc, care va afecta şi Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul Gheorghe Mărmureanu FOTO: Mediafax
Profesorul Gheorghe Mărmureanu FOTO: Mediafax

Un cutremur „foarte adânc“ ar urma să se producă în Vrancea, zona de risc fiind sudul Moldovei şi mai puţin Bucureştiul, a declarat profesorul Gheorghe Mărmureanu în emisiunea „După 20 de ani“ difuzată duminică de Pro TV.

„Aşa rezultă din analizele noastre. Poate să fie tip '40 sau poate să fie tip 1802“, a spus directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), prof. Gheorghe Mărmureanu, citat de Mediafax.

Specialistul s-a referit la seismele produse, tot în Vrancea, în 1940 şi 1802, care s-au produs la adâncimea de 150 de kilometri şi au avut magnitudinea de 7,7 grade, respectiv 7,9 grade pe scara Richter.

Întrebat despre zonele de risc în cazul unui astfel de seism, Mărmureanu a menţionat sudul Moldovei (Focşani, Bacău, Galaţi), Tulcea, dar şi Basarabia şi zona portului Odessa din Ucraina.

În acelaşi context, el a amintit că în urma seismului din 1940 toate mănăstirile din Dobrogea au fost dărâmate, în schimb în 1977, când un cutremur s-a produs la 94 de kilometri, nu s-a întâmplat nimic.

Potrivit expertului, cutremurele de cel mult 7 grade pe Richter nu produc, în mod normal, victime şi nici pagube materiale. „Putem avea cutremure până în 7, am spus-o oricând, cel puţin în ultimii cinci-şase ani. Un cutremur poate fi în orice zi, în orice noapte. Un cutremur de până în 7 şi chiar 7 nu produce pierderi de vieţi omeneşti şi nici de bunuri materiale“, a spus el.

Pe 6 octombrie, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simţit şi la Bucureşti, dar şi în nordul Bulgariei şi în Republica Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite