Paştele, sărbătorit pe ascuns în perioada sovietică în Moldova. „Comuniştii căutau cojile de ou până şi în gunoi“, îşi amintesc oamenii
0
Considerată una dintre cele mai mari sărbători creştine, Învierea Domnului era o sărbătoare ruşinoasă în vremurile sovietice. Autorităţile comuniste îi împiedicau pe oameni să meargă la biserică fiind înregistrate chiar şi cazuri când miliţienii asmuţeau câinii asupra celor care doreau să intre la slujba de Paşte. Descoperiţi amintirile mai multor basarabeni care au celebrat Paştele chiar şi sub semnul fricii.
Actorul Teatrului Municipal „Ion Luca Caragiale“ Mihai Curagău spune că Sărbătorile de Paşti îi aduceau şi fericire, şi tristeţe. „Ferească Sfântul să te fi văzut cineva că mergeai la biserică la sfinţit pasca, să te vadă că eşti credincios. Biserica din satul meu, Bălăneşti, raionul Nisporeni, a fost închisă. Mergeam cu mama în Mileşti, satul vecin. Ţin minte şi acum emoţia ce mă cuprindea, atmosfera aceea feerică de sărbătoare. Tot timpul însă ne duceam cu frica în sân că nu ne vor permite să intrăm. Şi acum îmi amintesc cum stăteam alături de mama înainte de împărtăşanie şi priveam pe pereţi. Mi se năzăreau nişte cioroi. Pesemne mi-i închipuiam pe comunişti”, povesteşte Mihai Curagău.
Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova“, îşi aminteşte că la şcoală elevii erau adunaţi în curte şi li se interzicea să meargă la biserică. „Copii fiind, ciocneam ouăle chiar pe stradă. Noi sărbătoream. Am avut norocul că în satul Suceveni, din Bucovina, biserica nu a fost închisă, deşi au fost numeroase încercări“, povesteşte scriitorul.
Trei ani de închisoare pentru că a bătut clopotele de Paşte
Arcadie Suceveanu susţine că elevii erau monitorizaţi de profesori şi primar. „Dacă ne vedeau cum ne duceam la biserică, eram înscrişi în nişte catastife şi mustraţi la careul de ultimul sunet. Pe la sfârşitul anilor `60, a venit o circulară care interzicea trasul clopotelor. Un băiat puţin mai mare decât mine a încălcat restricţia şi a tras clopotele de Paşte. A fost judecat şi a făcut vreo doi-trei ani de închisoare“, işi aminteşte cu indignare preşedintele Uniunii Scriitorilor.
„Mama a vopsit ouăle în ziua de Paşte“
Cu toate acestea, atmosfera de sărbătoare se simţea atât pe uliţele satului, cât şi în case. Mamele aveau grijă ca din puţinul pe care-l aveau să facă un adevărat festin pentru copiii lor. „Mama făcea pasca, vopsea ouăle cel târziu joi. Colora foarte multe ouă pentru că noi eram cinci copii şi le luam pe toate. Mergeam să le ciocnim pe stradă cu alţi prieteni. Cel care rămânea cu oul întreg spărgând oul amicului era desemnat câştigător şi lua oul spart. Într-un an, eu şi fraţii mei am cheltuit toate ouăle înainte de Înviere şi sărmana mamă a vopsit altele chiar în duminica Paştelui. Tata era cel care sfinţea bucatele la biserică. Dis-de-dimineaţă ne trezea pe toţi şi ne aşezam la masă. Părinţii ne sărutau pe creştet şi rosteam cu toţii «Hristos a înviat!»”, îşi deapănă amintirile, cu nostalgie Arcadie Suceveanu.
„Nu veţi muri dacă nu veţi mânca pască nesfinţită anul acesta“
Pe ascuns se ducea la biserică şi Zinovia Popescu, pensionară din satul Cornova, raionul Ungheni. „Când eram mai mică, îmi plăcea să merg la slujbă. Biserica de la noi din sat au închis-o comuniştii. În satele unde oamenii se ţineau de biserică, nu le închideau, dar la noi au făcut sclad (depozit – n.r.) în locaşul sfânt“, îşi aminteşte femeia.
Mătuşa Zinovia spune că o vreme mergeau la sfinţit pasca în satul vecin, Năpădeni. „Au inchis-o şi pe aceea, aşa că treceam trei sate, până în Hârceşti, unde au păstrat-o. Ţin minte că Dumitru (soţul femeii - n.r.) ne-a luat pe mine şi încă pe vreo trei femei din mahala cu Fantomasul lui (model de automobil – n.r.). Când să intrăm în Hârceşti, ne opresc nişte miliţieni şi ne întorc înapoi: „Duceţi-vă acasă şi mâncaţi-vă pasca. Nu veţi muri dacă nu veţi mânca sfinţit”. Ne-am suit în maşină şi am luat-o pe alt drum, pe dealuri. Am ajuns, dar slujba se terminase. Părintele ne-a sfinţit pasca şi ne-am pornit înapoi pe dealuri acasă la copiii care dormeau“, povesteşte mătuşa.
Educaţie ateistă
Istoricul Anatol Petrencu, născut în oraşul Căuşeni, susţine că biserica din centrul oraşului nu a fost închisă. „Mama se ducea la biserică la sfinţit pasca. Eu eram ocupat cu şcoala. De obicei, în sâmbăta Paştilor, pe noi ne scoteau la subotnic. Ni se spunea să nu ne ducem la biserică. Erau activişti care se uitau să vadă cine se duce la biserică şi cine nu. Cei care erau prinşi că au intrat în locaşul sfânt erau ridiculizaţi în gazeta de perete. Se facea educaţie ateistă“, povesteşte Petrencu.
Pentru Valentina Sturza, preşedinta Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici din Republica Moldova, viaţa se împarte până la deportare şi după. Paştele este diferit şi el. „Până a fi ocupaţi, toate sărbătorile creştine erau frumoase, cu jocuri în centrul satului, cu scrânciob, unde fetele mari erau date de flăcăi, cu slujbe religioase, mielul pe care mama, după ce-l pregătea, îl înfrumuseţa cu o fundă“, îşi aminteşte Sturza.
„Am schimbat pasca pe lipie“
Mai mulţi ani drumul la biserică a fost înschis, cozonacul a fost schimbat cu lipie. „Din 1950 am început să mergem la biserică, care se afla la 50 de kilometri de casa unde locuiam. E mult spus „biserică”. Un preot a pus pe o casă o cruce şi acolo făcea slujbele. Ne duceam cu trenul până încolo şi înapoi tot cu trenul“, îşi aminteşte cu amărăciune Valentina Sturza. De cozonac sau pască - nici vorbă. „Ne cocea mama nişte lipie pe vatră şi cu asta ne duceam la sfânta biserică. Vopseam ouăle cu coji de ceapă. Chiar şi acum, după mulţi ani, tot coji de ceapă folosesc“, spune femeia.
Părintele Petru Buburuz, parohul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Chişinău, spune că mama lui se ducea la biserică în noaptea de Paşte ca să sfinţească produsele. „Autorităţile locale din Durleşti, de unde sunt, aduceau lângă biserică o fanfară care cânta toată noaptea ca să perturbeze slujba de Înviere“, îşi aminteşte părintele.
„Comuniştii căutau în gunoi cojile de ou“
Parohul povesteşte că atunci când a început să slujească la Biserica „Sfânta Treime“ de lângă Gara Chişinău, şedeau miliţienii pe lângă gardul bisericii şi nu lăsau pe nimeni să intre. „În special pe cei tineri nu-i lăsau. Odată am venit cu fiul meu, care avea zece ani, să ne pregătim de slujba de Înviere. La poartă ne-au întâmpinat nişte vlăjgani care mi-au spus că eu pot să intru, dar băiatul să se întoarcă înapoi acasă. Erau cu câinii pe care-i asmuţeau asupra lui. Cu greu, dar ne-au lăsat pe ambii să intrăm în ograda bisericii“, susţine părintele Petru Buburuz.
Preotul mărturiseşte că, de multe ori, tinerii care se puneau în poară cu miliţienii erau urcaţi în dubiţe şi erau ţinuţi acolo până la încheierea slujbei de Înviere. „Aveau grijă să cotrobăiască şi în pungile cu gunoi, ca să vadă care dintre familii avea coji de ouă roşii. Au fost vremuri“, oftează părintele.
Cu frică să nu fie văzută de profesori, sărbătorea Paştele şi cântăreaţa de muzică populară Maria Iliuţ. „Am prins încă vremurile în care ne duceam în Săptămâna Mare cu părinţii la biserică. Dar o făceam pe ascuns, pentru că eram urmăriţi de profesori. Dacă ne vedeau, ne puneau note mici, ne scădeau nota la purtare. Şi părinţii aveau de suferit“, îşi aminteşte artista.
În rest, Maria Iliuţ, pe atunci elevă, se bucura de sărbătoare ca şi oricare alt copil. „Sărbătoream în familie şi aşteptam primăvara cu sufletul la gură. În special hăinuţele şi sandalele noi pe care ni le cumpărau părinţii. Acum mergem neapărat la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Capitală, unde avem un cor frumos. Aici găsesc linişte după perioada agitată premergătoare sărbătorilor pascale“, susţine cântăreaţa.
Raisa Vieru, la fel ca şi soţul ei, regretatul poet Grigore Vieru, s-a născut în perioada interbelică. „Atunci ne duceam la biserică cu toată şcoala. În clasa întâia ni se preda religia, ţineam tot postul şi ne duceam la împărtăşanie. Ne obligau părinţii şi gata! Numai deschideam uşa şi întrebam ce este de mâncare: „Cartoşele, tot de-aşelea de ieri!»“, ne povesteşte Raisa Vieru. În perioada sovietică nu se permitea să se ţină post. „Dar am sărbătorit întotdeauna, deşi pe ascuns, pentru că se găseau persoane care puteau să ne denunţe. Ne temeam să nu pierdem serviciul. Coceam pasca, pregăteam masa, veneau doar prietenii apropiaţi şi mamele: a mea şi a poetului. Ascundeam ouăle la bucatarie, iar cojile le adunam într-un ziar să nu le vadă nimeni. Nu puteam merge la biserică, dar aveam acasă agheasmă şi anafură“, îşi aminteşte soţia poetului.
Acum în casă nu mai e acea atmosferă ce era când trăia Grigore Vieru. „Pregătesc mielul, cozonacul, pasca cu brânză. Dar nu mai e la fel. Când era soţul în viaţă, veneau rude şi prieteni apropiaţi. Am ţinut întotdeauna la această sărbătoare“, spune Raisa Vieru.
Tenorul Mihai Ungureanu îşi aminteşte că la Criva, Paştele a fost sărbătorit întotdeauna. „Se vopseau ouă, se coceau cozonaci. Duminica era scrânciob şi horă. Nu am simţit nicio interdicţie şi nimeni nu a reuşit să umbrească această sărbătoare luminoasă. Poate au uitat de noi“, spune Munteanu.
Oameni care au trecut prin perioada sovietică ne-au dorit sărbători luminoase şi pe Dumnezeu în pază, arătându-ne un exemplu de stoicism şi credinţă. Hristos a înviat!
Se încarcă comentariile...
