Moscova reacţionează la iniţiativa Chişinăului la ONU privind trupele ruse din Transnistria
0
Ambasadorul Moldovei la Moscova, Andrei Negruţă, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei, în legătură cu iniţiativa Chişinăului la ONU cu privire la retragerea trupelor ruse din Transnistria. Moscova a calificat acţiunile Chişinăului ca fiind „provocatoare”, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe rus, Moscova a examinat această măsură a Chişinăului, ”care ignoră adevăratele motive ale prezenţei contingentului rus limitat în zona râului Nistru, drept o nouă acţiune dintr-un lanţ de acţiuni recente şi ostile ale unor politicieni de la Chişinău care nu vor o îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale”.
„Cei care iniţiază asemenea acţiuni, care nu corespund aspiraţiilor unei părţi semnificative a cetăţenilor Republicii Moldova, trebuie să înţeleagă că ele vor avea un efect negativ inevitabil, atât asupra cooperării bilaterale, cât şi asupra procesului de soluţionare a crizei din Transnistria”, se arată în comunicat.
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declaraţia privind retragerea forţelor militare ruse de pe teritoriul ţării pe 21 iulie curent. În Declaraţia adoptată de Parlament se precizează că staţionarea continuă a trupelor Federaţiei Ruse şi întărirea prezenţei militare a acestora în partea de est a ţării constituie încălcări ale prevederilor constituţionale, în special privind independenţa, suveranitatea, integritatea teritorială şi neutralitatea permanentă ale Republicii Moldova, precum şi ale dreptului internaţional.
De asemenea, s-a făcut apel către Federaţia Rusă să reia şi să finalizeze procesul de retragere a trupelor sale, precum şi să-şi retragă muniţiile, armele şi echipamentul militar de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu principiile relevante ale dreptului internaţional şi angajamentele sale internaţionale.
În virtutea acestor prevederi, prin intermediul unei scrisori adresate Secretarului General al ONU, Guvernul Republicii Moldova a iniţiat procedura de înscriere în agenda sesiunii a 72-a a Adunării Generale a ONU a unui punct întitulat „Retragerea forţelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova”. La începutul sesiunii anuale din luna septembrie, Adunarea Generală a ONU ,va examina cererile statelor membre, inclusiv a Republicii Moldova şi va decide care dintre punctele propuse de către ţările direct interesate vor fi înscrise în agenda sesiunii a 72-a şi care vor fi amânate pentru sesiunile viitoare.