Premierul Iurie Leancă: „România aproape că a finalizat lucrările gazoductului Iaşi-Ungheni. La noi mai durează“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România aproape că a finalizat lucrările gazoductului Iaşi-Ungheni, în timp ce Republica Moldova speră să le încheie până la sfârşitul lunii martie 2014, susţine prim-ministrul Iurie Leancă.

Potrivit şeful Cabinetului de miniştri, Iurie Leancă, problemele la construcţia gazoductului au apărut din cauza standardelor sovietice care se aplică la noi.

„Şi în acest proiect am constatat câteva probleme de sistem. Ar trebui să aplicăm standarde europene, aşa cum ne-am propus, dacă tot ne integrăm în Uniunea Europeană. Colegii mă asigură că noi am putea să finalizăm până în martie. Concomitent, discutăm despre problemele care ţin de administrarea acestui gazoduct, termenii de livrare a gazelor. Locuitorii din Ungheni şi Nisporeni vor avea gaze de la noua conductă. Am mai vorbit încă o dată despre studiul de fezabilitate pe celelalte componente care ne vor permite ca în doi-trei ani să avem potenţial de a importa gaze în cantităţi mai mari din vest şi respectiv din est avem această infrastructură, această logistică. Să avem doi vânzători şi să avem capacităţi mai bune de negociere“, a declarat premierul Leancă pentru postul RFI.

Potrivit lui, în cadrul ultimei vizite la Bucureşti, cei doi premieri au discutat şi despre proiectul liniei de înaltă tensiune Fălciu-Goteşti. „A fost finalizată de partea română. Trebuie să vorbim şi cu cei care distribuie energia electrică în Republica Moldova. Union Fenosa ar putea cumpăra eventual prin această linie de interconexiune, care este dată deja în exploatare, deşi nu poate aproviziona toate necesităţile noastre“, a precizat Leancă.

Pe lângă DVD-urile cu Tom şi Jerry, promise de premierul român, în grădiniţe este nevoie de material didactic, a mai declarat premierul moldovean pentru RFI. „Am constatat că şi bibliotecile şcolare au o mare problemă: nu au cărţi moderne, editate acum. Am văzut într-un centru raional cărţi din anii '70. Mă bucur că prim-ministrul Ponta a fost receptiv la această solicitare şi urmează să facem ca dincolo de aceşti bani, foarte importanţi pentru renovarea grădiniţelor, să ne ajute să le punem la dispoziţie şi acest material didactic“, a mai menţionat prim-ministrul Iurie Leancă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite