De anul viitor în spitalele moldoveneşti nu vor mai fi infirmiere
0Infirmierele vor fi nevoite să se specializeze şi să lucreze ca asistente. În caz contrar, vor fi transferate firmelor de curăţenie care vor fi contractate de instituţiile medicale.
Din 2014, infirmierele din spitale vor avea atribuţii similare asistentelor. Pentru asta vor urma cursuri de calificare, astfel încât să-i poată îngriji pe bolnavi. „Majoritatea infirmierelor vin din mediul rural să câştige un ban, în special în perioada rece a anului, atunci când nu sunt lucrări de câmp. Acum nu putem vorbi despre infirmiere atestate, fiindcă nu avem programe de instruire speciale în Moldova. Pentru a putea creşte, ca asistente, ele trebuie să aibă calificările necesare pentru chirurgie şi alte specialităţi clinice“, explică directorul Spitalului Clinic Municipal din Bălţi, Valeriu Postolachi.
„În instituţia noastră sunt angajate circa 300 de infirmiere. Vrem să le mărim lefurile de anul viitor până la 2.500 de lei şi să facem un curs de instruire pentru ele la Colegiul de Medicină din Cahul“, afirmă şi directorul spitalului raional din Cahul, Anatol Malcov.
UNIFORME DE CULORI DIFERITE
Şeful spitalului raional din Ocniţa, Teodor Iurcu, e de părere că personalul medical trebuie să poarte uniforme de culori diferite, în funcţie de calificări, astfel încât să nu fie confundat de pacienţi. „Infirmierele ar putea purta halate albastre, iar asistentele - albe. Ar fi binevenit ca pe lângă şcolile medicale să fie cursuri speciale pentru ca infirmiera de la internare să poată lucra şi în sala de operaţie“, susţine managerul.
Ministrul Sănătăţii, Andrei Usatâi, insistă că, din 2014, infirmierele fie vor profesa ca asistente, fie vor presta servicii de curăţenie sau se vor ocupa de bucătăriile spitalelor, în cadrul unor companii specializate. „De anul viitor, vom diversifica instruirea pentru asistentele medicale. În funcţie de noile calificări, acestea îi vor putea îngriji pe pacienţi sau îi vor asista pe medici în operaţii. Curăţenia şi alte activităţi curente ale infirmierelor vor fi transferate unor companii care oferă astfel de servicii, iar personalul aferent va avea un echipament specific“, precizează oficialul.
La rândul lor, asistentele de acum vor putea urma, din 2015, o facultate specializată, ceea ce le va permite să pună diagnostice simple şi să desfăşoare mai multe activităţi fără îndrumarea medicului.
VOR AVEA TOT MAI MULT DE LUCRU
Potrivit şefului biroului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii la Chişinău, Jarno Habicht, Suedia, Finlanda, Estonia şi Norvegia se numără printre puţinele ţări europene unde dependinţele spitalelor mai sunt întreţinute de infirmiere şi că, din cauza fenomenului accentuat de îmbătrânire a populaţiei, asistentele medicale vor fi tot mai solicitate în Moldova. „În Europa, asistentele sunt implicate tot mai frecvent în activitatea clinică, au grijă de pacienţi şi prescriu tratamente. Sunt multe arii de activitate unde avem nevoie de asistente, în condiţiile în care în Moldova se resimte criza resurselor umane din Sănătate“, a spus Habicht.
SALARII FOARTE MICI
Directorii spitalelor din ţară se plâng că infirmierele sunt, preponderent, de vârsta a treia. Potrivit managerilor, din cauza salariilor foarte mici, de până la 1.400 de lei, nici măcar tinerele din mediul rural nu vor să se angajeze pe aceste poziţii.