Guvernul de la Chişinău: decizia Rusiei de a impune taxe şi interdicţii la import este neîntemeiată, Moldova îşi respectă toate angajamentele comerciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Iurie Leancă a cerut instituţiilor de resort să intensifice dialogul cu partenerii din Rusia. FOTO: Guvernul Republicii Moldova
Premierul Iurie Leancă a cerut instituţiilor de resort să intensifice dialogul cu partenerii din Rusia. FOTO: Guvernul Republicii Moldova

Republica Moldova îşi respectă toate angajamentele comerciale convenite la nivel bilateral cu Federaţia Rusă, precum şi în cadrul CSI, iar decizia Guvernului Federaţiei Ruse privind modificarea condiţiilor de import a produselor moldoveneşti este neîntemeiată şi contravine înţelegerilor dintre cele două state şi celor din cadrul CSI, se spune într-un comunicat de presă al Executivului de la Chişinău.

Subiectul a fost discutat la şedinţa de lucru în cadrul căreia au fost examinate aspectele juridice şi comerciale ale deciziei Guvernului Federaţiei Ruse privind aplicarea taxelor de import la o serie de produse moldoveneşti, începând cu 1 septembrie, precum şi cu privire la aplicarea restricţiilor netarifare asupra produselor de origine vegetală din Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, în cadrul unei şedinţe, factori de decizie de la ministerele Afacerilor Externe şi Integrării Europene, ai Economiei, ai Agriculturii şi Industriei Alimentare, precum şi şefii Serviciului Vamal şi Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor au prezentat rezultatele analizei privind deciziile autorităţilor ruse.

Premierul Iurie Leancă a cerut instituţiilor de resort să intensifice dialogul cu partenerii din Federaţia Rusă la subiectul dat, prin organizarea consultărilor atât la nivel bilateral, cât şi prin intermediul organizaţiilor comercial-economice internaţionale, la care Republica Moldova şi Federaţia Rusă sunt parte, în scopul identificării soluţiilor legale, argumentate din punct de vedere comercial, pentru depăşirea situaţiei create.

La mijlocul lunii iulie Rusia a interzis importul de fructe şi conserve moldoveneşti pe piaţa sa. Ulterior Guvernul Rusiei a semnat o hotărâre prin care a instituit taxe vamale asupra restul produselor moldoveneşti care mai pot fi exportate pe piaţa rusească. Deja de un an este în vigoare embargoul impus de către Federaţia Rusă vinurilor moldoveneşti, cu excepţia celor produse în regiunea transnistreană controlată de un regim separatist pro-rus, precum şi în regiunea autonomă Găgăuzia.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite