GALERIE FOTO Aliona Moon a surprins cu noua ţinută la prima repetiţie pentru Eurovision

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rochia Alionei Moon măsoară cinci metri. FOTO: eurovision.tv
Rochia Alionei Moon măsoară cinci metri. FOTO: eurovision.tv

Aliona Moon a avut astăzi prima repetiţie pentru Eurovision la Malmo, Suedia. Pe site-ul oficial al concursului, prestaţia artistei noastre a fost calificată drept una de frunte.

Deşi la început s-au confruntat cu dificultăţi tehnice, Aliona şi echipa sa a reuşit să prezinte piesa la nivel. Cireaşa de pe tort a repetiţiei a fost însă rochia Alionei Moon care măsoară cinci metri, este albă la culoare, iar în timpul interpretării piesei pe ea au fost proiectate imaginea cerului înstelat şi erupţii vulcanice.

Aliona Moon a început a cânta aflându-se în centrul scenii  înconjurată de dansatori şi acompaniată la pian de Pasha Parfeny. Surpriza s-a produs însă când podiumul aflat sub picioarele ei a început să se ridice, înălţând artista în aer şi arătându-i rochia în toată splendoarea.

La fel, în timpul interpretării piesei "O mie", au fost folosite efecte de fum.

Site-ul escdaily.com a calificat prestaţia Alionei Moon drept una foarte reuşită şi îi dă şanse mari de calificare în finală.

Reprezentanta Moldovei a plecat pe 6 mai la Malmo, Suedia, însoţită de producătorul Pasha Parfeny şi echipa de dansatori. Ea va evolua în prima semifinală din 14 mai, alături din concurenţii din Rusia, Ucraina, Danemarca şi altele.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite