Europa s-a săturat, însă, de oligarhia basarabeană. Şi a înţeles că nu există, la nivelul elitei politico-sociale de la Chişinău, nici un fel de bătălie între pro-europeni şi pro-ruşi, unionişti şi statalişti, români şi rusofoni etc. Ci doar un uriaş blat, făcut pe spinarea cetăţenilor, pentru a fura tot.

Semnalul că Europa s-a săturat de oligarhia de la Chişinău a fost dat recent, în contextul iniţiativei – convenite între Plahotniuc şi Dodon – de „reformare” a sistemului electoral.

În primul rând, pentru că, oricine ar redacta lista priorităţilor Republicii Moldova (de la ultimul agricultor din Leova, pînă la însuşi Donald Trump), sistemul electoral nu prinde primele 20 de locuri pe această listă. Basarabia are – pe lângă probleme economice şi sociale cronice – un grav defazaj instituţional, structura administrativă gândită la începutul anilor ’90 fiind menită tocmai să împiedice evoluţia republicii către spaţiul european. De asemenea, învăţământul, sănătatea şi justiţia au serioase probleme, de la credibilitate la mijloacele concrete prin care îşi pot îndeplini menirea. În această criză generalizată, sistemul electoral (care nu e nici cel mai bun, dar nici cel mai prost din Europa, fiind, de pildă, mult peste cel din Rusia sau Ucraina) este printre ultimele care aveau nevoie de reforme. Şi, mai ales, ultimul a cărui reformă să poată aduce ceva rezultate palpabile pentru cetăţeanul obişnuit.

Dar Plahotniuc a bătut palma cu Dodon, pentru o împărţire feudală a puterii în Republica Moldova, astfel încât partidele lor – profund decredibilizate, în urma prestaţiei guvernamentale, respectiv prezidenţiale – să îşi asigure majoritatea, dacă se poate, pentru totdeauna, eliminând celelalte partide şi opţiuni.

Şi, mai mult decât atât, au crezut că pot face asta nu numai în indiferenţa Europei, ci chiar pe banii ei. Reamintesc (pentru cei dispuşi să uite) că, oricâte scamatorii financiar-contabile s-ar face, Republica Moldova este un stat falit, care depinde de împrumuturile europene nu pentru a construi şosele, spitale şi sisteme de irigaţii, ci pentru a plăti pensiile şi salariile. În aceste condiţii, iese şi mai bine la suprafaţă iresponsabilitatea oligarhiei care stăpâneşte la Chişinău: o oligarhie care n-are nici un fel de ezitare în a pune în balanţă propriile interese politice şi supravieţuirea concretă a cetăţenilor republicii.

Doar că oligarhii de carton şi-au făcut calculele prost. Au bănuit că opinia Comisiei de la Veneţia – care supervizează din punctul de vedere al principiilor constituţionale spaţiul legislativ al UE (inclusiv ţările asociate) – va fi defavorabilă „reformei” bricolate de marii „specialişti” de la Chişinău. Argumentul „statalităţii” şi al „suveranităţii” (argumentele dintotdeauna ale celor care spoliază o ţară) erau deja pregătite, pentru a susţine introducerea „reformei” sistemului electoral, împotriva opiniei Comisiei de la Veneţia. Ce nu au luat în calcul, a fost micul detaliu al condiţionării împrumutului de 100 de milioane de euro – fără de care Republica Moldova intră în colaps financiar – de respectarea acestui aviz...

Împrejurarea a relevat şi caracterul pur decorativ al premierului Petru Filip. Care, departe de a fi independent, a cerut (în zadar) la Bruxelles să nu se condiţioneze împrumutul de respectarea opiniei Comisiei de la Veneţia.

Europa s-a cam săturat, deci. Sper că nici la Bucureşti nu mai sunt „patrioţi” dispuşi să verse bani în sacul fără fund al oligarhiei de la Chişinău. UE trebuie să asculte nevoile Republicii Moldova, dar sub nici o formă nu trebuie să mai admită ca, pe banii cetăţenilor europeni, Plahotniuc şi compania să îşi împartă cum vor biata Basarabie. Mai ales că, neavând nici un strop de coloană vertebrală, e de ajuns să le tai oligarhilor banii, ca să îi aduci pe calea cea dreaptă.

Mai fac o precizare, pentru cei mai sensibili la vanităţile „statalităţii”; decât la civilizaţie, prosperitate şi libertate. Fireşte că nu e deloc onorabil să fii tratat ca un copil mic, căruia nu i se dau acadele decât dacă se spală pe mâini. Dar aceasta este, din păcate, calea aleasă de guvernanţii de la Chişinău, nu de Bruxelles. Cei de la Bruxelles chiar dau socoteală alegătorilor de modul în care sunt cheltuiţi banii lor. Între a nu lua doctoria care îţi salvează viaţa şi a o lua cu forţa, orice medic îţi va spune că e de preferat varianta a doua.