EDITORIAL: Este Ion Antonescu un erou sau nu?

În primul rând, nu putem opera cu asemenea calificative precum „erou" sau „trădător", acestea făcând parte din registrul politic. În al doilea rând, elogierea lui Antonescu ne-ar plasa pe noi, românii, ca şi comunitate, într-o lumină mai mult decât îndoielnică în raport cu identitatea noastră europeană.

Disputa declanşată recent de declaraţiile lui Traian Băsescu a provocat o împărţire a opiniei publice din România şi Republica Moldova în două tabere, cea pro-Antonescu şi cea anti-Antonescu. Unii, aşa cum a spus-o Andrei Pleşu, au devenit brusc anti-antonescieni şi susţinători ai regelui Mihai I doar pentru a nu pierde ocazia de a-şi afişa încă o dată resentimentele faţă de Băsescu. Dar nu vreau să insist aici asupra acestor elemente, ci, mai degrabă, aş vrea să încerc să răspund la întrebarea dacă a fost sau nu Ion Antonescu un erou? Sau, mai exact, poate fi el considerat o figură emblematică a identităţii naţionale româneşti?

Cei care îl consideră „erou al neamului" invocă, de regulă, următoarele argumente: Antonescu a lansat campania împotriva URSS în iunie 1941 şi astfel a eliberat teritoriile româneşti pierdute un an mai devreme - Basarabia, Bucovina de Nord şi Ținutul Herţei; mai mult, el a încercat să reziste în 1944 în faţa Armatei Roşii în aşa fel încât ocupaţia sovietică să fie evitată, astfel ţara urmând a fi eliberată de către occidentali, nu de trupele lui Stalin; cu alte cuvinte, este un „erou" care nu a fost înţeles, a fost „vizionar", a luptat împotriva comunismului (1941-44), dar a fost împiedicat de „trădători" să ofere un viitor mai bun pentru naţiunea română. Unii spun chiar că, dacă trupele române rezistau mai mult în 1944 în faţa ruşilor, Basarabia ar fi rămas parte componentă a României după al doilea război mondial, deci şi astăzi.

Pe de altă parte, cei care nu îl acceptă pe Ion Antonescu ca „erou", emblemă a identităţii naţionale, ci îl consideră mai degrabă o „ruşine naţională" sau „criminal", fac trimitere la faptul că a început războiul împotriva Uniunii Sovietice alături de Germania nazistă, devenind astfel nu numai inamic al Moscovei, ci şi al democraţiilor occidentale; meritul de a elibera Basarabia este irelevant din moment ce Antonescu a trimis trupe peste Nistru, luptând astfel indirect împotriva Statelor Unite şi a Marii Britanii. Mai mult, politica antisemită a lui Antonescu, în special faţă de evreii din Basarabia deportaţi în masă în ghetouri şi lagăre de concentrare din Transnistria, unde mulți au murit, îl descalifică încă o dată pe fostul conducător al statului român în faţa istoriei. În ceea ce priveşte arestarea lui Antonescu la 23 august 1944, aceştia dau dreptate regelui Mihai care era şef de drept al statului român. Prin urmare, acţiunea nu poate fi etichetată nicidecum drept „lovitură de stat", mai mult, ea a salvat România de consecinţe mai grave pentru ţară, printre care putea fi şi pierderea Transilvaniei.

Cine are dreptate sau, mai bine zis, ce poate recomanda un istoric în această privinţă? În primul rând, nu putem opera cu asemenea calificative precum „erou" sau „trădător", acestea făcând parte din registrul politic. În al doilea rând, elogierea lui Antonescu ne-ar plasa pe noi, românii, ca şi comunitate, într-o lumină mai mult decât îndoielnică în raport cu identitatea noastră europeană. Or, aici contează foarte mult cu cine s-a asociat Antonescu în campania de eliberare din 1941 şi de rezistenţă în 1944. Întrucât numele acelui personaj este Adolf Hitler - o încarnare perfectă a spiritului antieuropean prin exaltarea violenţei şi politica sa de purificare rasială - concluzia se impune de la sine. Pentru a fi mai explicit: care ar fi reacţia opiniei publice europene şi a noastră, în particular, dacă în Germania s-ar înregistra o creştere spectaculoasă a susţinătorilor lui Hitler sau, în Rusia, a celor ai lui Stalin şi Lenin? Dacă nu ar fi una negativă, trebuie să ne aşteptăm în scurt timp la asasinarea ideii europene şi a încarnării sale prezente, Uniunea Europeană.

Prin urmare, şi elogierea lui Antonescu - aliat a lui Hitler - în România şi Republica Moldova are o conotaţie antieuropeană. În ultimă instanţă, poţi fi român şi european fără a-l proslăvi pe Antonescu, aşa cum poţi fi german fără a-l elogia pe Hitler şi francez fără a-l proslăvi pe Henri Pétain. Asta nu înseamnă să-l scoatem pe Ion Antonescu din istoria noastră, ci să evaluăm critic ceea ce a făcut, precum şi să nu uităm să contextualizăm deciziile pe care le-a luat. Fără însă a cădea în acelaşi timp în păcatul istoricizării de care au fost învinuiţi, şi pe bună dreptate, unii cercetători ai fenomenului.