Blogger: Şeful Direcţiei Transport a Primăriei, numit astăzi de Chirtoacă, a fost deportat din Italia şi are dublă identitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorin Chirtoacă, chefuind cu fostul său coleg FOTO:flux.md
Dorin Chirtoacă, chefuind cu fostul său coleg FOTO:flux.md

Noul şef interimar al Direcţiei transport public şi căi de comunicaţie din cadrul Primăriei, Igor Gamreţki, numit în funcţie acum două săptămâni, ar purta în realitatea numele Stoicev. Fostul coleg de clasă al lui Dorin Chirtoacă şi-ar fi modificat numele după ce a fost deportat din Italia.

Despre aceasta scrie pe pagina sa bloggerul Maxim Pulber. Potrivit acestuia, informaţiile despre identitatea lui Gamreţki sunt confuze.

"Cu o săptămână înaintea alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie, responsabilul de filiala Cantemir a Partidului Liberal, Igor Stoicev, inspecta locul unde urma a fi construit un stadion de mini-fotbal din satul Cania. Cu cinci luni mai devreme, în calitatea sa de director al Centrului Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului, Igor Gamreţki devine membru al Comisiei pentru coordonarea unor activităţi ce ţin de procesul migraţional", scrie Maxim Pulber.

Bloggerul susţine că liberalii au schimbat ilegal şi intenţionat numele, pentru a nu da în vileag anumite acţiuni nu tocmai prietenoase PL-ului şi primăriei.

În 2010, cu numele schimbat, Gamreţki ar fi depus o cerere de redobândire a cetăţeniei române şi tot atunci a aplicat pentru master la Universitatea Tehnică din Moldova. La scurt timp, el devine coautor a două articole din revista ştiinţifică “Fizică şi tehnică: procese, modele, experimente”, împreună cu doctorul habilitat Petru Stoicev. Cel din urmă ar fi tatăl lui Igor Gamreţki, lucru confirmat de însuşi profesorul Stoicev, potrivit sursei.

Igor Stoicev (Gamreţki) ar fi şi văr al fostului specialist al Direcţiei locativ-comunale a Primăriei, Dumitru Stoicev, demis în noiembrie 2012 pentru eliberarea frauduloasă a unor acte.

Mai mult, Igor Gamreţki nu ar lucrat în cabinetul lui Dorin Chirtoacă, precum susţinea edilul anterior. “Deşi în comunicatul emis în ziua anunţării demiterii lui Adrian Boldurescu se menţiona că Igor Gamreţki ar fi activat anterior în cabinetul primarului Dorin Chirtoacă în calitate de consilier, acest lucru nu corespunde realităţii deoarece Chirtoacă are în cabinetul său patru consilieri: Liliana Filip, Vladimir Popa, Vadim Cojocaru şi Natalia Lipca, iar numele lui Gamreţki nu este printre acestea şi nici nu a fost niciodată indicat”, conchide Maxim Pulber.

Edilul Capitalei, Dorin Chirtoacă, l-a anunţat luni pe Igor Gamreţki la şefia Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie. Acesta a mai făcut susţinut în timpul şedinţei Primăriei şi faptul că noul şef de direcţie i-a fost coleg de clasă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite