Cetăţenii care observă copii cerşind în stradă, îndemnaţi să sune la 112

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetăţenii care observă copii sau adulţi cu copii cerşind în stradă sunt îndemnaţi să nu le dea bani şi să sune imediat la 112. Pentru a sensibiliza opinia publică privind riscurile la care sunt expuşi aceşti copii, Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului a relansat Campania „Nu le mai da bani! Ajutaţi-ne să-i protejăm”, transmite IPN.

Potrivit şefei interimare a Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului, Lucia Caciuc, fenomenul cerşetoriei cu implicarea copiilor ia amploare. Chişinăul este un oraş atractiv pentru copiii şi adolescenţii cerşetori din toată ţara. Deseori aceştia o fac de bună voie. Sunt şi cazuri în care sunt impuşi să cerşească de maturi, chiar şi de grupuri infracţionale.

Şefa interimară DMPDC susţine că majoritatea cerşetorilor sunt la evidenţa autorităţilor de la locul de trai, beneficiază de îndemnizaţii sau sunt susţinuţi de ONG-uri specializate. Atât timp cât comunitatea continuă să le dea bani, nu vor renunţa la cerşit, pentru mulţi dintre ei aceasta fiind o sursă uşoară de venit. „Dându-le din milă bani maturilor şi copiilor care practică cerşetoria, cetăţenii susţin şi contribuie indirect la exploatarea şi analfabetismul copiilor”, a remarcat Lucia Caciuc.

Maia Bănărescu, avocatul poporului pentru drepturile copilului, consideră că este o infracţiune atunci când reprezentantul legal al copilului, în loc să-i ofere condiţii necesare de dezvoltare, îl implică în cerşit. Pentru unii părinţi cerşitul a devenit un mod de viaţă. Aceştia îşi motivează gestul prin faptul că ar avea nevoie de bani în plus pe lângă ceea ce le oferă statul, iar unele mame, chiar după ce sunt documentate, revin în stradă. „Nu poate fi justificată implicarea copilului în cerşit chiar dacă se invocă problema socială: sărăcia”, a spus Maia Bănărescu.

Tudor Borş, ofiţer operativ de sector la Direcţia de poliţie a municipiului Chişinău a menţionat că, de la începutul anului curent, 20 de persoane au fost documentate pentru neîndeplinirea obligaţiilor părinteşti. Amenda pentru exploatarea copiilor în cerşit este de la 9 la 15 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite