Cei mai buni studenţi din Republica Moldova, premiaţi cu burse de merit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

50 de studenţi, de la 11 instituţii de învăţământ superior din ţară, au ajuns în finala concursului „Burse de Merit“, obţinând câte o bursă în valoare de 12.000 de lei. Studenţii au fost premiaţi ieri, la cea de-a XVIII-a ediţie a concursului, desfăşurat de către Centrul de Informaţii Universitare.

La concurs şi-au depus dosarele 324 de studenţi şi masteranzi, de la 20 de instituţii universitare. În urma evaluării dosarelor şi a prestaţiei candidaţilor la un test de cultură generală, 35 de studenţi din ultimul an de studii, ciclul licenţă, şi 15 masteranzi au devenit finaliştii cconcursului. Cei 50 de învingători au fost selectaţi de către o comisie independentă, constituită din reprezentanţi ai comunităţii academice.

Prezent la eveniment, premierul Iurie Leancă a declarat că acest program este o ocazie excelentă de a contribui la afirmarea studiilor de calitate. „Fără absolvenţi care să posede cele mai noi tehnologii, fără studenţi care să aplice studiile în viaţă, Republica Moldova nu va reuşi să asigure o dezvoltare sustenabilă a ţării. Vom continua, în pofida tuturor dificultăţilor, să promovăm reforma învăţământului, necesară Republicii Moldova“, a menţionat premierul.

Ministrul educaţiei, Maia Sandu, a declarat că este nevoie de creşterea relevanţei studiilor şi schimbarea atitudinii tinerilor faţă de învăţământ. Ministrul a felicitat finaliştii, menţionând că totul depinde de voinţa tinerilor, pentru că în Moldova sunt multe oportunităţi pentru cei care doresc să muncească.

Directorul Centrului de Informaţii Universitare, Angela Muşet, a afirmat că programul „Burse de Merit“ îşi propune să reafirme prestigiul studiilor superioare de calitate din Moldova şi să stimuleze studenţii pentru performanţe academice şi implicare activă în activităţi extra-curriculare. Finaliştii acestui an au demonstrat, atât prin realizările înregistrate în domeniul de studiu urmat, cât şi prin cunoştinţele de cultură generală, că merită să poarte titlul de „Cel mai bun student al ţării“, a spus Angela Muşet.

Una dintre premianţi, Daniela David, a menţionat că va investi banii în afacerea de familie, în domeniul agriculturii. „Este o mulţumire pe care o aduc părinţilor. În mine s-a investit şi eu acum ofer roade“, a spus tânăra. O altă câştigătoare, Ana Zatuşevschi, a spus că tinerii din Moldova trebuie să construiască un viitor acasă, un viitor care să aibă continuitate.

Pe parcursul celor 18 ediţii anuale ale programului, peste 4.300 de studenţi au aplicat la concurs, dintre care 1.180 de studenţi au obţinut burse de merit. Programul a fost lansat în 1996, la iniţiativa Fundaţiei Soros-Moldova, pentru a încuraja performanţele academice, ştiinţifice şi extra-curriculare ale studenţilor din Moldova.

Concursul este organizat de către Centrul de Informaţii Universitare, sub egida Consiliului Rectorilor al Republicii Moldova, cu sprijinul financiar al BC Moldova Agroindbank SA şi al companiei Orange Moldova. Partenerii media sunt Agenţia de presă IPN, Compania Teleradio-Moldova, Revista Săptămâna, publicaţiile Timpul şi Ziarul de Gardă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite