Cauza focarelor de pestă porcină din Palanca este carnea adusă din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Cauza focarelor de pestă porcină înregistrate recent în mai multe familii din satul Palanca, Ştefan Vodă, este carnea de porc adusă din Ucraina. Satul se află în carantină pentru 60 de zile, iar intrarea în localitate se face printr-un singur punct, unde este instalat un filtru sanitar.

Despre aceasta a comunicat vineri, 3 noiembrie, la o conferinţă de presă, directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), Gheorghe Gaberi, transmite IPN.

Potrivit lui Gheorghe Gaberi, virusul a ajuns în ţară din cauza nerespectării de către cetăţeni a restricţiilor impuse la importul cărnii şi produselor din carne din Ucraina, unde sunt mai multe focare de pestă porcină. 

Directorul general ANSA spune că este regretabil faptul că oamenii nu conştientizează riscurile la care se supun atunci când decid să meargă în ţara vecină să cumpere carnea de porc, pentru că este mai ieftină. 

„Animalele infectate au fost nimicite. Focarele au izbucnit în gospodăriile unde disciplina privind respectarea cerinţelor este ignorată”, a spus Gheorghe Gaberi.

Potrivit vicedirectorului ANSA, Vsevolod Stamati, la frontiera dintre Republica Moldova şi Ucraina sunt aproape 30 de focare active de pestă porcină. În prezent, tuturor celor care trec vama dinspre Ucraina le sunt verificate bagajele, unităţile de transport, iar dacă se depistează produse din carne de porc, acestea sunt ridicate şi nimicite prin ardere. 

„În ultimele 24 de ore, la vamă, 58 de kg de carne au fost ridicate de la cetăţeni şi nimicite prin ardere. De la începutul anului, în jur la 3580 de kg de carne au fost ridicate”, a spus Vsevolod Stamati.

Potrivit datelor ANSA, în satul Palanca sunt peste 300 de porci. În gospodăriile în care s-a confirmat virusul, au murit şapte porci, iar alţi opt au fost arşi. Vineri, 3 noiembrie, s-a anunţat despre un nou caz suspect de pestă porcină la Palanca, la patru porci.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite