Autorităţile Republicii Moldova verifică dacă printre victimele atentatelor de la Paris sunt cetăţeni moldoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasada Republicii Moldova la Paris a întreprins demersurile necesare pentru a afla dacă printre victimele atacurilor se află şi cetăţeni moldoveni.

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova recomandă cetăţenilor Republicii Moldova care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Franţei să respecte avertismentele de siguranţă transmise de autorităţile franceze, iar în caz de dificultate să telefoneze Ambasada Republicii Moldova la Paris la numărul de telefon +33140671120 sau să scrie un mesaj pe adresa de e-mail: paris@mfa.md.

Preşedintele Franţei, François Hollande, a decretat stare de urgenţă pe întreg teritoriul ţării şi închiderea frontierelor. Prefectura de Poliţie Paris recomandă ca în următoarele ore să se evite ieşirea din domiciliu. 

Ministerul de Externe al Franţei informează că legăturile aeriene şi feroviare cu exteriorul ţării sunt asigurate, iar aeroporturile continuă să funcţioneze. A fost instaurat un control strict al trecerii frontierii la toate punctele de intrare în Franţa. 

În seara zilei de 13 noiembrie 2015 la Paris a avut loc un val de atentate soldate cu 140 de morţi şi peste 80 grav răniţi. Două explozii au avut loc în zona stadionului „Stade de France” în timpul meciului de fotbal între Franţa şi Germania, unde era prezent şi preşedintele francez. În paralel, atacatorii au deschis focul de arme cu automate la restaurante şi terase din centrul Parisului, aproape 90 de persoane au fost închise într-o sală de concert. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite