Au fost condamnaţi la 37 de ani de puşcărie pentru trafic cu droguri
0
Cei trei traficanţi de droguri găzduiau petreceri cu câte aproximativ 30 de musafiri pe care-i serveau cu metamfetamină.
Doi bărbaţi şi o femeie au fost condamnaţi, în total, la 37 de ani de puşcărie pentru cumpărarea, prepararea, păstrarea şi vânzarea de droguri. Potrivit procurorilor, cei trei au preparat metamfetamină în lunile aprilie şi mai, pe care o vindeau oaspeţilor veniţi în apartamentele lor pentru a consuma acest drog. E vorba de circa 30 de clienţi fideli, printre care şi studenţi de la diferite universităţi din Chişinău, care au fost filmaţi cu o cameră video de către gazdă.
Dealerii de metamfetamină au fost prinşi după ce le-au vândut unor poliţişti sub acoperire 3,7 mililitri din acest drog, pentru 500 de lei. Dacă femeia condamnată are de ispăşit 10 ani de detenţie, cei doi bărbaţi din această reţea criminală vor sta 12 şi, respectiv, 15 ani după gratii.
De la începutul acestui an au fost condamnate 75 de persoane pentru opt cauze penale privind reţelele de droguri în care activau, pe teritoriul ţării noastre.