A fost prins în flagrant cu o şpagă de aproape 16.000 de euro, într-un bar din Chişinău
0Avocatul a luat banii pentru a-i convinge pe nişte lucrători ai Centrului de combatere a traficului de fiinţe umane să închidă dosarul în care era vizat denunţătorul.
Un avocat din Chişinău a ajuns aseară pe mâinile ofiţerilor Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), după ce-a fost prins în flagrant imediat după ce-a primit 15.700 de euro. Reclamantul care l-a dat pe avocat pe mâna legii le-a spus anchetatorilor că acesta s-ar fi lăudat că are influenţă asupra unor angajaţi ai Centrului pentru combaterea traficului de fiinţe umane şi că-i poate convinge să închidă ochii în faţa unui dosar intentat împotriva lui.
Tot ieri, o altă persoană a fost reţinută în acelaşi dosar, după ce-ar fi luat de la acelaşi denunţător 5.000 de euro pentru a-l scăpa de urmărirea penală.
Atât avocatul cât şi intermediarul sunt reţinuţi pentru 72 de ore în izolatorul CNA. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, fiecare riscă între 3 şi 7 ani de detenţie şi câte o amendă cuprinsă între 10.000 şi 30.000 de lei.