A fost modificat termenul de achitare în jumătate a sumei amenzii. Şoferii vor putea plăti amenda până la trei zile lucrătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă, simbol
FOTO arhivă, simbol

Modificările Codului contravenţional au fost aprobate de Guvernul de la Chişinău miercuri, 18 aprilie. Proiectul este promovat în cadrul implementării Direcţiilor strategice de acţiune în sectorul judiciar, anunţate la începutul anului curent, şi prevede simplificarea procedurii de examinare a unui şir de contravenţii ce vor spori eficienţa şi transparenţa procesului contravenţional.

Una dintre cele mai relevante modificări propuse prin proiect este majorarea termenului de achitare în jumătate a sumei amenzii de către contravenient, de la 72 ore la 3 zile lucrătoare, pentru o sincronizare a orarului de lucru al instituţiilor responsabile de recepţionarea amenzii şi, totodată, garantarea dreptului la un proces echitabil.

O altă prevedere nouă vizează ajustarea sancţiunilor pentru contravenţiile comise de minori şi responsabilizarea părinţilor sau reprezentanţilor legali ai acestora. 

În acest context, prevederile din Codul contravenţional au fost ajustate la cele din Codul familiei fiind extins cercul subiecţilor responsabili pentru contravenţiile comise de minori.

O novaţie a legislaţiei contravenţionale o reprezintă acordul de colaborare ce va putea fi încheiat între agentul constatator sau procuror, şi contravenientul care îşi recunoaşte vina, în schimbul unei pedepse reduse. Acordul va fi posibil de încheiat în orice moment al procesului contravenţional pînă la soluţionarea în fond a acestuia şi doar după declanşarea examinării cauzei în procedura generală. 

Prin instituirea mecanismelor de examinare simplificată a cauzei contravenţionale şi încheierea acordului de colaborare se urmăreşte soluţionarea procesului contravenţional într-un termen optim şi previzibil.

În acelaşi timp, proiectul conţine şi prevederi noi cum ar fi cele ce vizează  sancţionarea conducătorilor autovehiculelor care, prin nerespectarea indicatoarele de semnalizare rutieră şi de acordare a priorităţii de trecere, generează riscul producerii unui accident rutier.

Un alt aspect soluţionat prin proiectul de lege constă în prevenirea contravenţiilor ce atentează la sănătatea populaţiei. Astfel, sunt introduse prevederi noi privind testarea medicală a persoanelor care au săvîrşit contravenţii şi sunt suspectate de consumul băuturilor alcoolice, a substanţelor narcotice sau psihotrope.

Modificările Codului contravenţional vor intra în vigoare după adoptarea în Parlament. Pentru detalii poate fi consultat conţinutul integral şi nota informativă a proiectului în ataşament.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite