Şedinţa Comisiei Unificate de Control, fără rezultat la sfârşit de an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii Comisiei Unificate de Control au plecat în vacanţa de iarnă, fără a ajunge la un numitor comun privind libera circulaţie în Zona de Securitate a cetăţenilor.

Ieri, ultima şedinţă din acest an a Comisiei Unificate de Control (CUC) a avut loc la Bender. Aceasta a fost prezidată de delegaţia Federaţiei Ruse.

În cadrul discuţiilor privind formularea agendei şedinţei, Delegaţia Republicii Moldova a insistat asupra includerii subiectului privind libera circulaţie a persoanelor în Zona de Securitate, făcând referinţă la ultimul incident, când echipa postului PublicaTV a fost blocată nefondat şi i-a fost interzisă participarea la şedinţa CUC de către structurile de forţă transnistrene,  chiar dacă postul de televiziune dispune de acreditarea necesară, se arată în comunicatul de presă remis de Biroul pentru Reintegrare.

Ca şi la şedinţele anterioare, participanţii nu au găsit un punct de vedere comun asupra formulării agendei, în timp ce partea moldovenească a pledat pentru detensionarea situaţiei şi asigurarea unui climat de încredere reciprocă în cadrul activităţii CUC.

Următoarea reuniune va fi organizată pe 15 ianuarie 2015.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite