Şase şoferi, cercetaţi penal pentru tentativă de corupere a inspectorilor de patrulare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO igp.gov.md
FOTO igp.gov.md

Şase conducători auto sunt cercetaţi penal pentru tentativă de corupere a inspectorilor de patrulare. În perioada 22-25 mai curent, oamenii legii au documentat şase cazuri de corupere activă exercitată asupra inspectorilor de patrulare.

Astfel, cinci incidente au avut loc în raioanele Comrat, Ştefan-Vodă şi pe traseul Rezina-Orhei în timpul patrulării echipelor mobile. 

Inspectorii de patrulare au stopat unităţile de transport pentru depăşirea limitei de viteză. În timpul documentării contravenţiilor, conducătorii auto au propus mijloace financiare sub formă de mită între 100 şi 300 de lei pentru a nu le fi întocmite procese-verbale. 

Un alt caz a fost înregistrat în raionul Anenii-Noi, unde, un conducător auto a propus  inspectorilor de patrulare, mijloace băneşti în sumă de 914 lei, pentru a nu fi documentat pentru conducerea mijlocului de transport în stare avansată de ebrietate. 

Toţi bănuiţii sunt documentaţi pentru corupere activă (art. 325 CP al RM), iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi riscă pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani şi cu amendă în mărime de la 100.000 la 200.000 de lei.

Dinamica crescătoare a denunţurilor parvenite în adresa SPIA din parte angajaţilor MAI denotă gradul de responsabilitate şi spiritul de integritate care ia amploare în sistemul afacerilor interne. 

În acest context, Serviciul protecţie internă şi anticorupţie al MAI, îndeamnă cetăţenii să se abţină de la diferite acţiuni de corupţie, iar în cazul în care cunosc sau sunt forţaţi să ia parte la acţiuni cu caracter corupţional să apeleze necondiţionat la numărul scurt 1520.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite